INTERVIU cu Paul Miclea, solist de muzică populară: „Atracția pentru folclor vine probabil din patriotism!” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 337 Vizualizări

INTERVIU cu Paul Miclea, solist de muzică populară: „Atracția pentru folclor vine probabil din patriotism!”

Paul Miclea este un solist de muzică populară din localitatea mureşeană Petelea, cu o voce deosebită. Fost elev al Liceului Vocațional de Artă din Târgu-Mureş, a fost îndrumat și coordonat de Anca Branea. Este unul dintre tinerii mureșeni care țin ridicat stindardul tradițiilor și al folclorului.

Reporter: Cum ai descoperit talentul pentru muzică?

Paul Miclea: Am început să o iau pe această cale a muzicii populare și a folclorului încă de mic. Îmi amintesc cu drag de corul bisericii, unde mi-am dat drumul la voce pentru prima dată.

Rep.: Cine te-a îndrumat către acest domeniu?

P.M.: Primul meu îndrumător a fost învățătorul din clasa a doua, cu ajutorul căruia am mers și la primul meu concurs. Am dat peste mulți oameni minunați care m-au ghidat pe această cale, oameni cărora le datorez multe, și pe care nu am să îi uit niciodată.

Rep.: Ce recomanzi celor care doar acum încep să descopere pasiunea pentru muzică?

P.M.: Recomandarea mea pentru tinerii care încep să cânte este sa meargă înainte orice ar fi, dacă cred cu tărie ca asta este vocația lor! Doar prin perseverență și muncă poți ajunge departe!

Rep.: Ce te atrage cel mai tare spre folclor?

P.M.: Atracția pentru folclor nu vine din anumite lucruri. Această atracție, vine probabil din patriotism, din iubire pentru cunoașterea originilor noastre ca români, din pură vocație, pur interes pentru tot ceea ce înseamnă iubirea de țară.

Rep.: Ce premii sau trofee ai obținut în cariera ta?

P.M.: Am obținut premii la nenumărate festivaluri. Recent am participat la Festivalul Vasile Conțiu, unde am cunoscut tineri interpreți, cu dar de la Dumnezeu, și oficialități – oameni de bază ai folclorului romanesc – care adunați la un loc au format un juriu competent pentru jurizarea concurenților. În trecut am participat la concursul „Petre Săbădeanu, Mureș Dorurile Tale”. Sigur că au fost și premii de top, dar și premii mai mici. Important este să participam. Să persistăm. Să ne menținem la un nivel ridicat.

Rep.: Ce altceva îți place să faci în timpul liber?

P.M.: Ceea ce îmi place să fac în timpul liber este tot legat de muzică: studiez arta pianului. Vreau să mă dedic în totalitate muzicii.

A consemnat Alex Ionuț ORBAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE