4 milioane de lei pentru refacerea podului din Sărăţeni Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 266 Vizualizări

4 milioane de lei pentru refacerea podului din Sărăţeni

Consilierii judeţeni au aprobat luni, 12 august, într-o şedinţă extraordinară de lucru, documentaţia tehnico – economică şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei „Refacere pod lemn pe DJ135, kilometrul 43+500 parțial distrus, situat pe raza comunei Sărățeni”, la valoarea totală a investiției de 4.079.100 de lei, cu TVA

Detalii despre investiţie

Podul peste Târnava Mică din comuna Sărățeni situat pe drumul județean DJ135 la kilometrul 43+500 face legătura între două zone locuite ale comunei, dar asigură și continuitatea drumului județean care face legătura cu județul Harghita spre localitățile Atid și Cristuru Secuiesc. În anul 2018, Consiliul Județean Mureș a încheiat cu SC Mabas SRL un contract având ca obiect ”Servicii de proiectare pentru lucrarea Reabilitare tronson de drum județean DJ135 Târgu-Mureș -Sărățeni – limită judeţ Harghita – faza-DALI și Refacere pod lemn pe DJ135, kilometrul 43+500 parțial distrus, situat pe raza comunei Sărățeni”, în cadrul căruia se propune construirea unui pod nou.

“Podul a fost luat de viitură. A fost în aşa fel avariat din cauza viiturii încât trebuie reconstituit. Am primit şi din surse guvernamentale un ajutor de urgenţă, acest proiect a fost finalizat şi astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici, deci putem să începem această investiţie, putem să începem licitaţia şi bineînţeles obţinerea autorizaţiei de construcţie”, a declarat, la finalul şedinţei, Péter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

În urma expertizării stării podului şi elaborării proiectului faza DALI, proiectantul a propus două variante de refacere a podului, dintre care a fost aleasă varianta care prevede realizarea unui pod nou cu trei deschideri din grinzi prefabricate din beton precomprimat în lungime de 44,2 metri şi o lățime de 11,2 metri între parapeţi pietonali.

Durata de realizare a obiectivului de investiţii este estimată la 10 luni, din care 2 luni de proiectare și 8 luni de execuţie.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE