Dansul popular din Valea Largă, reînviat de Ignat Chiroi Comune
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 517 Vizualizări

Dansul popular din Valea Largă, reînviat de Ignat Chiroi

Pe scena Festivalului de dansuri populare „Peștișorul de  Argint” din cadrul Târgului Peștelui de la Zau de Câmpie, a urcat pe scenă nou înființatul ansamblu de dansuri populare din Valea Largă. Meritul principal al acestui debut îi revine lui Ignat Chiroi, coordonatorul și instructorul ansamblului, cel care a reușit într-un timp foarte scurt să reînvie tradiția dansului popular la Valea Largă.  A lucrat în învățământ, în cooperație, apoi în administrație, fiind consilier local în cinci mandate, din care două în funcția de viceprimar, Ignat Chiroi a fost cel care a impulsionat activitatea culturală la nivel de comună.

„În perioada de dinainte de 1990, căminele culturale erau obligate fiecare să aibă un ansamblu.  Noi eram şapte comune arondate la un centru care era la Zau de Câmpie, şi trebuia să avem formaţie culturală. După 1990, m-am ocupat de Căminul Cultural, de activitățile culturale din Valea Rece, printre care și cea din 1994,  un joc bătrânesc intitulat „Ca la hora satului”, în centrul comunei, la care au participat toţi adevăraţii jucăuşii de pe vremuri,”, ne-a declarat Ignat Chiroi.

Nașterea ansamblului

Momentul decisiv în ce privește înfințarea ansamblui de dansuri în Valea Largă a fost la finele anului trecut cu prilejul  unei serbării dedicată Marii Uniri.

„Cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie, la Căminul Cultural a avut loc o  serbare. Directoarea şcolii, care face parte dintr-o familie de jucăuşi din Valea Largă, a organizat ea ceva cu copiii,  dar la un astfel de demers artistic trebuie să te pricepi. La acest spectacol,  directoarea şi părinţii copiilor m-au rugat să mă ocup de ei, să-i învăţ dansul popular. Am cerut un termen de gândire, şi în cele din urmă am acceptat. Am ales pentru început elementele mai uşoare, până se familiarizează cei mici  cu muzica, cu paşii, cu ritmul , până înțeleg cum se ţine mâna, cum se ţine piciorul, cum trebuie făcută pirueta şi alte mişcări. Sunt nişte noţiuni care ţin de aspectul jocului şi de frumuseţea lui interpretativăm. Aşa se face că am început repetiţiile în  data de 5 iunie, două pe săptămână, fără muzică, doar mişcări la numărătoare”, afirmă Ignat Chiroi.

„Trebuie să ne declarăm cu toții mulţumiţi”

În prezent,  tânărul ansamblu de dansuri din Valea Largă are 16 membrii, debutul lor artistic înregistrându-se la Târgul Peștelui de la Zau de Câmpie.„A fost primul eveniment în care nou înfinţatul ansamblu de dansuri populare de la Valea Largă a urcat pe scenă. Am fost la primarul Iurian Alexandru, de familia căruia  mă leagă o prietenie deosebită, şi l-am rugat să ne primească şi pe noi în acest festival.  A fost deschis la rugămintea noastră, astfel că acest ansamblu, înfiinţat cu doar două luni înainte, a urcat pentru prima data pe scenă unde s-a descurcat de minune. Totul a ieşit bine. S-au mobilizat şi părinţii, fapt pentru care trebuie să ne declarăm cu toții mulţumiţi de ce am realizat în doar două luni. Acest lucru ne dă încredere să continuăm la fel de frumos cum  am început”, a subliniat Ignat Chiroi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE