Tiger Budo, invitație și la sală, odată cu școala Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 139 Vizualizări

Tiger Budo, invitație și la sală, odată cu școala

Clubul Tiger Budo Târgu Mureș a participat cu 6 para karateka la Cupa Internațională de para karate „Transilvania”, ediția a III-a, competiție de arte marțiale desfășurată la Cluj-Napoca și dedicată sportivilor cu dizabilități. Scopul acestei competiții, acela de a oferi posibilitatea persoanelor cu dizabilități de a se integra în mediul sportiv și de a participa la activități sociale alături de familie și sportivi de performanță a fost atins și de această dată. În mod evident, probele competiției sunt conforme fiecărei dizabilități, sportivii indiferent de suferință (dizabilității fizice și/sau intelectuale) având posibilitatea de a participa.

Sportivii clubului târgumureșean care au participat alături de alți aproximativ 60 de participanți din România, Ungaria și Slovacia au fost: Monika Nagy, Onisa Anca, Adriana Blaga, Erika Hegyi, Lászlo Majer și András Nagy. Toți aceștia au urcat pe podium, la probele de kata (individual, pereche, sincron echipă) și kumite (kumite – duo demo adaptat), unii cucerind chiar mai multe medalii.

Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN: „Toți avem ceva de învățat”

După întreceri, antrenorul lotului, Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN și-a exprimat satisfacția față de modul în care au evoluat elevii săi, lansând totodată un apel către toți doritorii de a practica artele marțiale. „Rezultatele sunt pe măsura muncii depuse. Trebuie să adresăm felicitări colegilor noștri, sportivilor asistenți și mii de mulțumiri celor care ne-au ajutat să participăm la competiție, cât și organizatorilor. Toți acești para karateka participă la antrenamentele de karate de mulți ani și avem deja mai multe prezențe la competiții dedicate sportivilor cu dizabilități. Noi avem în vedere mai degrabă integrarea acestora în societate și într-un cadru sportiv. Chiar mai mult, încurajăm și aparținătorii să participe la antrenamente, cu mențiunea că antrenamentele nu sunt doar special pentru persoanele cu dizabilități, ci dimpotrivă, mergem pe ideea incluziunii, adică toți suntem sportivi, cu dizabilitate sau nu, fiecare face cât poate. La pregătirea pentru un concurs, para sportivii lucrează împreună cu sportivii abili, participă împreună cu aceștia, deci nu se face nicio diferență. Ne dorim foarte multe ca persoanele cu dizabilități să simtă că fac parte, într-adevăr, din rândul practicanților de arte marțiale. Ca o ultimă mențiune, consider că toți avem ceva de învățat, unii de la ceilalți, așadar, dacă există persoane cu dizabililăți care doresc să participe la antrenamentele noastre, ușa sălii este deschisă, iar antrenamentele sunt gratuite”, este apelul antrenorului Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN, care este și președintele clubului Tiger Budo.

Conducerea Tiger Budo pregătește odată cu începerea noului an școlar și demararea unor noi cursuri pentru cei mai mici karateka, pentru copii între 4 și 12 ani. Acestea vor fi organizate la sediul clubului din cadrul Complexului Prodcomplex, în zilele de marți și joi, de la orele 18.00 (pentru începători) și 19.00 (avansați).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE