FOTO. Artistul Horea Remus Epure reinterpretează realitatea prin pictură, la SIMFEST Cultură
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 890 Vizualizări

FOTO. Artistul Horea Remus Epure reinterpretează realitatea prin pictură, la SIMFEST

Artistul plastic Horea Remus Epure este prezent în cadrul celei de-a 16-a ediții SIMFEST cu o expoziție inedită la parterul Bastionului Blănarilor din Cetatea Medievală. Artistul a prezentat în cadrul vernisajului care a avut loc în prima zi de festival 60 de exponate care abordează tematici diferite, dar unite la nivelul tehnicii de execuție și la nivel cromatic.

„Spațiul acesta este un spațiu dedicat unei expoziții permanente a Cetății Medievale în care se prezintă monumente din Transilvania, preponderent cetăți, castele și lăcașuri de cult și, în general, material care să fie documentar. Cu ocazia asta am făcut o selecție de lucrări grafice, sub titlul generic Simboluri sacre. Cele șapte lucrări expuse sunt parțial rezolvate în sensul că lipsește Oceania, Australia, Japonia și China, deci Asia. Nu am putut să lucrez în integralitate, dar s-ar putea cu alt prilej să vedeți tot materialul. Am realizat și lucrări în care se regăsește fascinația oului, o temă predilectă la mulți plasticieni din Europa. Avem și Cornul abundenței și zece lucrări care prezintă în viziunea mea o interpretare a Celor 10 porunci. Am rămas și cu câteva lucrări din ciclul transilvan“, a menționat Horea Remus Epure.

Bucătar excelent, artist pe măsură

În continuare a luat cuvântul regizorul Copel Moscu, care a comparat seria de lucrări inspirate din Decalog cu filmul „Goltzius și Compania Pelican“ de Peter Greenaway, cu care împărtășește afinități la nivel tematic și de viziune.

„Horea Remus Epure este un om foarte aplecat spre detaliu în așa fel încât reinterpretează realitatea și totul are un ușor aer suprarealist. Fantezia lui, care ține de reinterpretarea unor imagini din Vechiul Testament, are ceva cutremurător pentru că îți arată cealaltă fațetă a lucrurilor. Noi, în general, suntem obișnuiți să judecăm Noul Testament și paradisul pe care implicit îl aduce sub un anumit unghi dar, de data asta, la Horea am văzut o străfulgerare a întunecimii sufletului omenesc câteodată, mai ales aceste păcate. (…) Horea rămâne prin expoziția sa un artist extrem de interesant“, a concluzionat Copel Moscu. Nu în ultimul rând, regizorul a precizat că Horea Remus Epure „este un bucătar excelent, iar un om care știe să gătească poate orice.“

Directorul de imagine Geo Tuică a apreciat unitatea cromatică a lucrărilor lui Horea Remus Epure: „Ce îmi place mie foarte tare la toată expoziția e unitatea de culoare. E foarte bine stăpânită culoarea. Cred că stăpânirea asta este doar în partea masculină a creatorilor de pictură, pentru că de obicei femeile sunt foarte explozive în culoare. Asta mi se pare o stăpânire extraordinară, ca să poți să exprimi multe stări sufletești, și este unitate în toate lucrările, de sentiment, de cultură în sensul ăsta.“

Pictorul a precizat că, așa cum a observat și Geo Tuică, a lucrat cu o gamă de patru culori. Toate exponatele sunt lucrări unicat în tușuri colorate. Au fost folosite sepia maro și sepia albastră.
„Dacă vă uitați bine, Iadul și Raiul le ducem cu noi. Într-o zi putem să fim și în Iad și în Rai. Această chestiune este foarte delicată. Garantat că dumneavoastră veți găsi anumite justificări. Simbolistica spune multe“, a explicat Horea Remus Epure.

Expoziția poate fi vizitată până la finalul acestei săptămâni, ocazie cu care pot fi admirate și lucrări realizate în tehnica metaloplastiei de Ioan Zibilianu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE