INTERVIU. Ovidiu Gyarmath: „În era actuală, a internetului, putem învăța orice. Trebuie doar să te hotărăști și să îți consumi timpul pe învățat”

Directorul de imagine Ovidiu Gyarmath (RSC) a susținut un masterclass despre imaginea de film și televiziune, în cadrul Școlii de vară SIMFEST, în Bastionul Croitorilor din Cetatea Medievală.

Având în spate o carieră completă în care a realizat lighting designul pe platourile de filmare de la Antena 1 și 3, a fost director de imagine la filmele „Și caii sunt verzi pe pereți” sau „Websitestory” și a primit o nominalizare la Gopo pentru cea mai bună imagine, Ovidiu Gyarmath a ajuns să împărtășească mureșenilor prezenți o fărâmă din lumea imaginii în cele două medii complet diferite.

În cadrul masterclass-ului a început prin a ne transpune în istoria imaginii, de la primele reprezentări 2D, până la primele picturi în perspectivă în secolul XIII, și a sfârșit prin a ne arăta o lecție practică de utilizare a luminii în orice mediu la care trebuie să te adaptezi pentru a transmite cu sinceritate un mesaj sau o stare.

Am stat de vorbă cu el pentru a afla tainele imaginii de film, dar și sfaturi prețioase pentru cei care doresc să-i calce pe urme.

Reporter: Care sunt diferențele de bază între imaginea de film și de televiziune?

Ovidiu Gyarmath: În cinematografie, abordarea imaginii in general este „naturalul”. Pornind de acolo, premisa noastra ca artiști, este frumusețea iar aceasta cred că funcționează doar în relație cu adevărul și benevolenta, din asta cred ca este făcută. Când faci film, cumva, ar trebui să spui o poveste folosind „adevărul”: dacă ai o încăpere cu o fereastră sau o ușă, ai o lumină care vine pe acolo, sau dacă e noapte eventual, putem avea o lumânare in incapere, toată povestea luminii si imaginii pornește din aceste „surse” care exprima adevărul. Imaginea se va construi in sensul narativ al povestii.  

În televiziune pornim de la cu totul altă premiză: tema noastră este frumusețea imaginii ca suport pentru continut. Ca operator încerci  să vii în fața spectatorului cu o imagine educată, elevată, frumoasă ce vine în ajutorul formatului de televiziune. Spre deosebire de cinematografie aici nu ai nevoie de motivatii „naturale”. Daca te vei uita de exemplu la un talk-show bun care are o lumină frumoasă, spectatorul poate intra ușor în atmosfera și poate urmari nestingherit subiectul. Dacă ai același talk show, cu o imagine proastă, o să-ți fie greu să-l urmărești căci ea va distrage spectatorul de la subiect.

Rep.: Cum ați ajuns în ipostaza de director de imagine? Care a fost traseul?

O.G.: A fost un traseu simplu. De copil am avut talent la desen, dupa ce am terminat liceul, părinții mei, filologi de meserie, au incercat să mă ghideze spre inginerie pentru că, vezi Doamne, inginerii trăiau cel mai bine in perioada aceea.  Când am putut să iau decizii singur, considerand ca este prea tarziu pentru o educatie in directia picturii, am luat decizia să merg în zona imaginii de film. Trebuie sa spun că m-am îndrăgostit de meseria mea în primii 2-3 ani de facultate căci am avut profesori foarte buni și sunt îndrăgostit de ea de atunci. Mi se pare extrem de important sa fim sustinuți ca și educație în zona noastra de excelență. Fie că sunt directori de imagine, regizori, IT-iști sau orice altă meserie, cred că trebuie căutată excelența copilului și îndreptat în direcția respectivă.

Am avut profesori extraordinari, Doru Mitran, Gabriel Kosuth sau Eugen Iarovici ( pe fotografie), acesta din urma un teoretician desăvârșit terminase dreptul la Londra și tradusese mare parte din cărțile lui Arnheim sau Feininger. De la el, spre exemplu, am învățat că imaginea trebuie să fie frumoasă, dar în sprijinul unei idei. Normal, ca student, ai tendința de a face imagini frumoase doar pentru că sunt frumoase, te fură peisajul. El m-a adus tot timpul cu „picioarele pe pământ” și m-a invatat că nu faci fotografie doar pentru frumusete, ci pentru că ai ceva de spus. Dacă nu ai acum ceva de spus, caută ce ai de spus.

Rep.: Ce sfaturi puteți oferi celor care doresc să pătrundă în această lume, dar nu au bani de cameră video sau de lumini?

O.G.: E simplu. Nu-ți trebuie cameră, ai un telefon. Este suficient. Imaginea nu trebuie să fie perfectă,la inceput, trebuie să spună ceva. Ca atare, cred că cel mai important pentru un incepator este să își creeze suficientă cultură și experiență si, foarte important, să-și dorească să spună ceva. De fapt, ce mi se pare cel mai important este să intelegi ce vezi. Dacă nu ești conștient, nu reușești să te extragi din lumea ta, dacă nu reușești să te pui în poziția personajului din fața ta, sa fii empatic într-o formă sau alta și tu te exprimi doar din ego, mi se pare cumva greșit. Dacă te pui în poziția celuilalt, vezi și analizezi sărăcia, drama, bucuria poti să le povestești si cu telefonul. Ca fapt divers, există festivaluri de film si pentru telefon. Cred că trebuie să înceapă cu cine sunt, care e rolul lor pe pământul acesta și ce vor să facă până la adânci bătrâneți. După ce își răspund la aceste întrebări, la aceste „de ce-uri” vor putea patrunde mai profund in lumea imaginii.

Rep.: Cum îți găsești propria voce în film, cum ești sigur că exprimi ceva din punctul tău de vedere, nesuperficial?

O.G.: Nu trăi superficial. Dacă nu trăiești superficial, dacă te bucuri cu adevarat de cei din jurul tău, îți iese. Foarte multi oameni din jurul nostru fac o dramă din orice: că nu a mers aia, că nu mi-a functionat cealalta, ca nu sunt lasat sa fac, sau sa spun etc, cumva multi „își aruncă gunoiul” in capul celorlalti.  Lasă lucrurile să curgă, încearcă să vorbesti cu conținut și să te bucuri de ce-i în fața ta. Din punctul meu de vedere, am o singură șansă să trăiesc, Acum și Aici. Dacă-mi consum viata cu neplăceri si cu necazuri, si incerc să-mi caut relevanța în fața celuilalt povestindu-i doar necazurile mele, eu cred că procedez greșit. Cel mai important este să treci peste asta, să asculți, să înțelegi, și când vorbești, să vorbești cu sens. Când spun de vorbit, mă refer fireste la limbajul vizual in cazul nostru. Și el va avea sens, pentru simplul motiv că ai înțeles. Nu este neapărat „operatorie”, este viață, dar asta este experiența mea.

Rep.: Care sunt uneltele principale într-o filmare?

O.G.: Ai trei unelte principale. Ai lumina, încadratura și mișcarea, astea sunt lucrurile cu care jonglezi permanent.

Rep.: Aveți vreo bibliografie recomandată pentru persoanele interesate de acest domeniu?

O.G.: În principal trebuie să studieze istoria artei. Julian Bell are o carte de istoria artei fabuloasă „Oglinda Lumii”, iar Gombrich are de asemenea o „Istorie a artei“ minunată. După ce treci de istoria artei, trebuie să intri un pic în estetică vizuală, ca să înțelegi cum povestești, cum funcționează creierul, cum funcționează „limbajul vizual”,  aici ii ai pe Rudolf Arnheim si Andreas Feininger și după ce ai studiat si asta, teoretic ar trebui să ai bazele, să ai o cultură vizuală suficient de puternică pentru a te exprima coerent.

Cu lumina e mai complicat, pentru că ea este o experiență în sine. Ai nevoie de practică. Dacă nu există școli sau cursuri, în orasul tău poți găsi o grămadă de tutoriale pe internet. Le recomand căci sunt la îndemână. Ține doar de nivelul tău de înțelegere și cultură ca să alegi cele mai bune metode de a pune lumina. Cred că în era actuală, cu internetul, putem să învățăm orice, trebuie doar să te hotărăști și să îți consumi timpul pe învățat, nu pe altceva.

Elena POLEARUȘ