Home / Slider / FOTO: Schimb de tineret în cadrul programului de leadership la Centrul Outward Bound Romania din Sovata!

FOTO: Schimb de tineret în cadrul programului de leadership la Centrul Outward Bound Romania din Sovata!

Distribuie

Echipa Outward Bound Romania, în cadrul unui program internațional de schimburi de tineri de 10 zile, a contribuit la dezvoltarea spiritului de inițiativă la rândul a 27 de tineri cu ajutorul activismului civic și educația experiențială.

Programul, care s-a desfășurat la Sovata în perioada 14-26 august, face parte esențială din proiectul mare de 3 ani coordonat de organizația de tineret IBB din Germania. Rețeaua de tineret înființată în cadrul proiectului este compusă din 30 de organizații din 15 țări diferite Europene, iar proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și Guvernul Germaniei.

Promovarea cetățeniei active

Scopul general al proiectului este promovarea cetățeniei active în cadrul a cel puțin 150 de tineri din Europa. „Contribuim la o cetățenie europeană încrezătoare și incluzivă. Tinerii când se întorc acasă, își pun în practică învățătura și își implementează propriile programe locale. Parteneriatul nostru este compus din organizații din Germania, Estonia și România. Din fiecare țară 9 tineri și 3 lideri de grup lucrează la nivel internațional și la nivel local”, a precizat Vajda Kinga, manager de proiecte în cadrul Outward Bound Romania.

La nivel internațional în fiecare an este organizat un schimb de tineri de 10 zile, scopul căruia este dezvoltarea tinerilor în tematica cetățeniei active și oferirea suportului reciproc. Primul program a fost organizat în Germania, Gelsenkirchen, unde tinerii s-au cunoscut și au învățat despre democrație și despre drepturile omului.

„Anul aceasta am organizat schimbul de tineret la Sovata în Centrul de Tineret Outward Bound Romania în perioada 14-26 august. Programul a început cu activități de cunoaștere și de team building. Tinerii au participat la o expediție de 2 zile în M-ții Gurghiului, când lidershipul a fost dat pe mâna lor, în așa fel ei având posibilitatea să învețe despre responsabilitate și despre spiritul de inițiativă. Cu ajutorul programelor din grădina de corzi, ei au devenit mai încrezători. Partea a doua a schimbului de tineri a fost dedicată tematicii cetățeniei active: tinerii au participat la ateliere tematice despre lobbying și despre advocacy, după care au analizat în profunzime propriile proiectele locale și proiectele locale ale celorlalți și au împărtășit ideile și au dat feedback. La final au creat propriile planuri de activitate”, a transmis Vajda Kinga.

„Am descoperit că sunt bună la public speaking”

În data de 23 august, tinerii au prezentat aceste planuri și pentru publicul larg (politicieni, ONG-uri, organele mass media, elevi) în sala de ședințe a Consiliului Județean Mureș.

Planurile de activitate sunt legate de proiectele locale și de munca tinerilor la nivel local. Fiecare grup național a identificat o problemă relevantă la nivelul comunității locale și folosind pașii învățați în timpul schimburilor de tineri au încercat să descopere alternative pentru rezolvarea situației. Organizatorii îi încurajează astfel pe tineri să coopereze cu politicieni și cu autorități, oferindu-le suport în munca lor.

Participanții din România sunt de la Liceul Teoretic Bolyai Farkas din Târgu Mureș. Ei au început activitățile locale cu mare entuziasm și foarte activi, obiectivul lor fiind ajutarea colegilor din liceu în orientarea și consultarea carierei. Participanții din Germania au stabilit ca scop al proiectului local organizarea unui festival de muzică și de cultură, iar participanții din Estonia vor lucra în crearea unui Youth Hostel.

Tinerii au rămas cu impresii foarte bune în urma acestui program. „Am descoperit o parte noua a personalității mele, care este mai veselă și care acceptă provocările”, „Am descoperit că sunt bună în public speaking și în viitor aș vrea să organizez mai multe lucruri și să fiu mai activă în comunitatea locală”, „Am învățat cum să fiu mai tolerant și mai diplomatic”, „Am învățat cât de importantă este încrederea în sine și încrederea în ceilalți” sau „Am devenit mai încrezătoare și sunt mai motivată să fiu o persoană activă în comunitatea locală” sunt doar câteva dintre concluziile la care au ajuns cei 27 de tineri din cadrul programului.

După prezentarea planurilor de activități, participanții au primit feedback de la deputatul Csép Andrea și de la Horváth-Kovács Ádám, reprezentant ONG.

Proiectul la nivel internațional va continua în anul 2020 în Estonia. Tinerii vor analiza rezultatele lor, punctele tari și aspectele de îmbunătățit, iar după tragerea concluziilor vor crea planuri pentru viitor.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul rectorului UMFST. Leonard Azamfirei: „Dorința de a avea plata cu ora, să nu fie mai mare decât dorința de a avea oameni tineri”

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a avut loc joi, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.