Zilele Comunei Band, prilej de bilanț al investițiilor Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 752 Vizualizări

Zilele Comunei Band, prilej de bilanț al investițiilor

Primăria și Consiliul Local al comunei Band, în colaborare cu Centrul Multimedia Pro Art Maria,   au organizat la finele săptămânii trecute o nouă ediție a Zilelor Comunei Band. Deschiderea oficială a sărbătorii comunei Band a avut loc duminică, 8 august și s-a bucurat de prezența oficialităților județene, Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rusu, directorul executiv al Direcției Agricole Mureș, precum și a primarilor comunelor Șincai, Grigore Huza, și Mădăraș, Gyula-Árpád David.

Trei ani de realizări

Momentul festiv a prilejuit primarului comunei Band, Micea Radu, trecerea în revistă a investițiilor derulate în comună în ultimii trei ani și jumătate.„Comuna Band a trecut printr-o perioadă de dezvoltare de neegalat în această perioadă scurtă de timp, De ce spun acest lucru ? Sunt fiu al acestei comune, chiar o cunosc, și vorbesc în cunoștință de cauză. În acești trei ani și jumătate am reușit să aducem o serie de investiții în cadrul comunei Band, pe care le-am și realizat. Aici mă refer în primul rând la sediul administrativ. În momentul în care am venit la conducerea primăriei, în curte erau doar niște bălării. Am reușit să o terminăm și să facem un sediu administrativ invidiat de unii pentru felul cum arată. Tot în această perioadă am asfaltat șapte kilometri de străzi în Band, am schimbat tot iluminatul public în comună, într-un iluminat cu leduri extrem de economice, de la 600 de lămpi am ajus la un număr de 1.200. De asemenea, 99,9 % din canalizare este gata. Această investiție abandonată la un moment dat, am reușit  aproape să o finalizăm,  de care se vor bucura locuitorii comunei noastre, în special bândenii. Trebuie să amintesc  și Liceul Tehnologic din Band unde avem o investiție de 500.000 de euro. Elevii la începutul anului școlar au fost  primiți în 14 clase  renovate și amenajate foarte frumos pentru ei. Se vor finaliza și restul de șase clase în luna octombrie.Tot în această perioadă , primăria a reușit să se doteze cu o serie de utilaje grație fondurilor europene, De asemenea, în satul Fânațe am terminat de asfaltat un drum de 8,9 kilometri,  de la drumul județean până la legătura cu comuna Pogăceaua. Cine merge pe colo poate să spună  că e ca și cum ai merge pe autostradă. Locuitorii a patru sate se bucură de acest drum, Drăculea, Negreni, Fânațe și o parte din Valea Mare. Tot la Fânațe am făcut un monument al eroilor căzuți în cele două războaie mondiale , tineri care au murit pentru țară, monument de o frumusețe rar întâlnită, lucru spus de specialiști, de cei care se ocupă de asemenea monumente. Nu am omis nici satul Țiptelnic, care va avea  o sală de evenimente foarte frumoasă. Mai avem un cămin la Drăculea, investiția va demara în toamna acestui an, perioadă în care îl vom și finaliza”, a precizat Mircea Radu, primarul comunei Band.

Nu au fost omise aspectele sociale, precum și proiectele de viitor la nivelul comunei Band.

„În comuna Band trăim împreună  români, maghiari  și romi. Situația în general este una foarte bună, trăim în liniște și pace, ne înțelegem foarte bine între noi, și nu vom da voie la nimeni să încerce să creeze probleme în comunitățile noastre. Chiar și cele de romi,  de care sunt mândru, au început în ultima vreme să-și facă case frumoase. De când sunt primar am prelungit conducta de apă în comună cu 12 kilometri , mai urmează să rezolvăm în câteva sate după care vom avea apă în toate cele 13 localități care compun comuna Band. Asemenea realizări,  să le faci doar în trei ani și jumătate, nu a fost deloc simplu. A fost o muncă foarte intensă, de aceea trebuie să mulțumesc în primul rând Guvernului României fiindcă ne-a alocat fonduri prin proiectele guvernamentale. Promit că, dacă Dumnezeu ne va ajuta și voi fi sănătos, voi începe alte trei proiecte mari, 18 kilometri de asfalt în comună, un centru medical la Band, o școală la Oroi. Mai mult de atât, în fața primăriei vom construi două stații moderne de autobuz și un sens giratoriu. După ce vom finaliza aceste investiții, Bandul va fi un mic oraș bine pus la punct”, a precizat primarul Mircea Radu.

Îmbunătățirea condițiilor de trai în Band

„În urmă cu scurt timp, mai exact atunci când s-a inaugurat clădirea primăriei , îl întrebam pe domnul primar unde a fost în anii de dinainte, pentru că în ultimii trei ani și jumătate în comuna Band s-a construit cel puțin la fel de mult cât s-a construit în ultimii 30 de ani. Pun atunci întrebarea: unde au fost cetățenii de nu l-au adus pe domnul primar măcar în urmă cu zece ani ?”. Distracția are rostul ei, dar nu este totuna unde ne distrăm, în mocirlă sau într-un loc frumos precum cel în care ne aflăm cum. Nu este tot  una ca acești copii minunați învață într-o școală sărăcăcioasă sau într-o școală curată, frumoasă și bine dotată. Nu este tot una ca noi, cei care vă vizităm vremelnic, ne deplasăm pe niște drumuri de pământ sau pietruite, sau pe drumuri cu asfalt. Pentru aceasta, îl felicit pe domnul primar și echipa sa căruia îi doresc sănătate și succes” –  Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș,

Vecini dragi veniți de la Șincai

„Se spune că atunci când un om are o sărbătoare în familie  invită prietenii, vecinii, ca să sărbătorească împreună. Așa am ales și eu, să fiu prezent alături de cei din Band la sărbătoarea lor , dar am venit să fiu și aproape de domnul primar Mircea Radu, alături de care avem o relație foarte bună. Nu în ultimul rând le felicit pe cele care poartă numele de Maria și multă sănătate tuturor bândenilor” – Grigore Huza, primarul comunei Șincai

Felicitări de la Mădăraș

„Vreau să-l felicit pe primarul Mircea Radu pentru tot ce a realizat în comuna Band de când este primar și sper că, împreună cu locuitorii comunei Band să poată realiza și mai mult. Aduc felicitări organizatorilor acestor zile ale comunei, și distracție plăcută la toată lumea” –  Gyula-Árpád David, primarul comunei Mădăraș

Band, zonă cu fermieri destoinici

„Ne aflăm într-o zonă minunată cu oameni minunați, cu un potential deosebit în ce privește agricultura județului Mureș. Adresez felicitări primarului Mircea Radu pentru realizările de la nivel local. Cred că și fermierii au simțit din plin prezența domniei sale , datorită experienței sale în agricultură și nu în ultimul rând un om care pune suflet în toți fermierii” -Ioan Rusu, directorul executiv al Direcției Agricole Mureș

Promisiuni onorate

„Mă simt mândru că fac o echipă alături de primarul Mircea Radu. În anul 2017, am spus cetățenilor să aibă încredere în noi iar comuna Band a pornit pe un drum al dezvoltării. Iată că după doar doi, trei ani, acele realizări promise  au fost duse la bun sfârșit” –  Horvath Arpad, viceprimarul comunei Band

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE