Home / Invatamant / Înscrieri la cursurile de la Palatul Copiilor din Târgu-Mureş

Înscrieri la cursurile de la Palatul Copiilor din Târgu-Mureş

Părinții sunt așteptați în fiecare zi, până luni, 30 septembrie, alături de copii dornici să se înscrie la cursurile gratuite organizate de Palatul Copiilor din Târgu-Mureș. Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00, la sediul instituției dar și online accesând: https://bit.ly/2k9AMDz.

În data de 30 septembrie va alea loc și festivitatea de deschidere a cursurilor, între orele 14.00 – 18.00, la Palatul Copiilor aflat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 93.

Gamă variată de cursuri în toate domeniile

Pentru înscriere, părinții trebuie să completeze o cerere tip cu datele copilului și să menționeze cercul la care dorește să își înscrie copilul. Varietatea domeniilor oferă posibilitatea de a înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani.

”Palatul Copiilor vine anul acesta cu o ofertă grupată pe mai multe domenii de interes oferind o varietate de cercuri culturale, sportive, aplicative și artistice și tehnico-științifice”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, directorul Palatului Copiilor, Iolanda Cătinean.

”Fiecare domeniu oferă o varietate de cercuri din care copii pot alege. Cei interesați au posibilitatea de a alege între: cultură și civilizație engleză, cultură și civilizație germană, presă – radio – televiziune, oratorie și dezbatere, în ceea ce privește domeniul cultural. Cei care iubesc sportul, sunt așteptați la cursuri de carting, judo – jocuri motrice, tenis de masă, gimnastică ritmică. Alte cursuri la care copii sunt invitați să participe sunt: atelierul fanteziei și pictură, foto-cineclub, care aparțin domeniului Aplicativ, iar pentru domeniul Tehnico-științific avem o ofertă care cuprinde aeromodele, artă textilă, ora de net, meteorologie – astronomie și construcții electronice și robotică. Desigur, cele mai căutate cercuri sunt cele care aparțin domeniului artistic și anume: dans modern, dans artistic, dans sportiv, dans contemporan, teatru și balet”, a mai spus Iolanda Cătinean.

O parte din profesorii care vor coordona activitățile din cadrul cursurilor sunt: Melania Șandor – Cultură și civilizație engleză, Béres Tamás – Cultură și civilizație germane, Melinda Crăciun – Redacție presă/ radio/ TV, Claudiu Pop – Carting, Oláh Sándor – Judo/Jocuri motrice, Cristina Man – Tenis de masa, Alexandra Călinescu – Foto-cineclub, Ursa Florin – Aeromodele, Corina Sabău – Artă textilă și Mihaela Codreanu – Dans modern.

Campioni naționali și internaționali

De-a lungul anilor, copii înscriși la diferite cercuri au participat la numeroase concursuri naționale și internaționale de la care s-au întors cu premii valoroase.

”Avem campioni europeni la dans sportiv, avem câștigători al premiilor I la dans modern și premiul III la gimnastica ritmică cu participare internațională. La Carting ne așteptăm să avem doi campioni naționali, ultima etapă va avea loc în 28 septembrie la București. La fiecare cerc exisă posibilitatea de a participa la concursuri și de a deveni câștigători. Noi venim în completarea programei școlare, acolo unde se poate. Pentru alte cercuri, unde nu se desfășoară activitățile respective în școlile de masă, venim cu o ofertă în interesul copilului în funcție de aptitudinile fiecăruia”, a punctat Iolanda Cătinean.

Palatul Copiilor nu se adresează doar copiilor capabili de performanță, fiecare copil care vrea să facă o activitate educativă și plăcută în timpul liber, are posibilitatea de a participa la cursurile gratuite având șansa de a evolua în orice domeniu.

Andreea GONDOR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Consilierii județeni convocați la ședință

60 SHARES Distribuie pe Facebook Tweet Follow us Share Share Share Share Share