Share

Home / Comune / Let’s do it, România, Ziua Națională a Curățeniei: Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș conduce prin exemplu!

Let’s do it, România, Ziua Națională a Curățeniei: Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș conduce prin exemplu!

Pentru a 7-a oara, Let’s do it, România, Ziua Națională a Curățeniei, mureșenii s-au mobilizat la curățenie.

Pe malul râului Mureș, chiar la granița între Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș, l-am găsit pe primarul comunei pregătit cu sacul de gunoi și mânușile să participe la curățenia generală.

„Particip astăzi la acest eveniment pentru că așa scrie în fișa postului a sufletului meu. Nu este o obligație, dar mă uit în jur și uite că sunt copii de 2-3 ani și avem venite și din Sângeorgiu de Mureș persoane de 70 și ceva de ani. Nici ei nu au această obligație, dar în schimb toată lumea ar avea obligația ca gunoiul pe care l-a adus de la berea pe care a băut-o, de la sandwich-ul pe care l-a mâncat, hârtia pe care a folosit-o să nu o arunce aici. Eu așa am fost crescut de părinți: ori de câte ori mergeam la picnic, la pădure, mâncam, beam, dar nu lăsam nimic în urmă. Luam o pungă și o aduceam la tomberon. Nu știu de ce unii oameni preferă să nu strângă și să lase acolo în pădure sau pe malul râului, chiar în zone în care vin oamenii să se simtă bine. Priveliștea este frumoasă doar când este curată, plină de viață. Am venit personal să mă implic, nu ca să ne lăudăm, ci să transmitem un mesaj că, în ciuda faptului că nu este datoria noastră, venim să strângem după alții gunoiul și poate se vor simți jenate acele persoane că a venit directorul de la Garda de Mediu, un primar sau un ziarist să strângă. Acesta este mesajul și ne implicăm în această acțiune de nivel național și mă bucur că cea mai importantă locație este aici, la granița dintre Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș pentru că este un loc preferat al mureșenilor de picnic și distracție. Este și un mesaj ca atât orășenii, cât și locuitorii comunelor să strângă după ei, care cu bucurie văd că vin la curățenie cu copiii în brațe. Nu-mi convine când unii spun că trebuie să vină primăria să dea amenzi. Nu-ți permiți să stai 24 de ore din 24 să supraveghezi, am montat și camere, însă este complicată procedura de recunoaștere a persoanei, a mașinii, mai spun că duc gunoiul pentru alții, sunt o grămadă de scuze. Am aplicat amenzi, și totuși atât de multe persoane nu au această cultură încât a devenit chiar jenant”, a spus ing. Sófalvi Sándor Szabolc.

El consideră că există modalități de educare a populației pentru ca gunoaiele să ajungă întotdeauna din prima unde le este locul.

„Putem educa populația în primul rând prin exemplul personal, adică tu dacă mergi împreună cu familia să nu arunci nici măcar o gumă pe jos. În al doilea rând, dacă vezi pe cineva poluând, să nu aștepți să vină primarul, poliția sau presa, tu personal mergi la el și spune-i. Oamenii văd poliția ca pe un dușman, dar dacă un coleg de muncă sau un necunoscut îți spune să nu arunci gunoiul că e planeta noastră, poate e mai jenat și ascultă. Bineînțeles, și astfel de acțiuni ca cea de azi pot sensibiliza populația arătând că uite, eu strâng după tine”, a concluzionat primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Epilog la dezastrul de pe Mureș: pace între pescari și ABA Mureș!

Conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureș a făcut public marți, 10 …

Share
Share