Spectacolul târgumureșencei Denisa Badea, „Noaptea muze(e)lor”, selectat de către un festival internațional de teatru Cultură
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 860 Vizualizări

Spectacolul târgumureșencei Denisa Badea, „Noaptea muze(e)lor”, selectat de către un festival internațional de teatru

Tânăra profesoară de la Universitatea de Arte Târgu Mureș și coregrafa Denisa Badea va avea marți, 8 octombrie, de la ora 19.30, o premieră la Teatrul Studio de la UAT. Spectacolul intitulat „Noaptea muze(e)lor”, i-a fost deja selecționat la festivalul de teatru din București „Fest(in) pe Bulevard”, o platformă de schimburi culturale şi o invitaţie la dialog între artişti, oameni de teatru și spectatori.

Absolventă a specializării Coregrafie din cadrul Facultății de Teatru a UNATC I.L. Caragiale București, Denisa Badea este lector universitar doctor în cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureș. De-a lungul timpului a participat la cursuri și ateliere de balet, dans contemporan, jazz, lindy-hop la Londra, Bristol, Dublin și București, iar în 2016 a urmat un stagiu de perfecționare a cadrelor didactice la Royal Ballet School din Londra, unde a lucrat cu Darcey Bussell, Daria Klimentová și Paul Lewis. În 2017 a lansat volumul „Anatomia ambiguității. Procesul estetizării corpului în balet”. În această vară participă la ateliere de coregrafie organizate de Festivalul Internațional Impulstanz Viena, Austria.

Spectacol selectat la un festival internațional

Titlul ales, „Noaptea Muze(e)lor”, are o dublă valență, referindu-se, pe de o parte, la programul cunoscut care se desfășoară anual și, totodată, e o ironie la adresa unei culturi clasice de tip muzeal, încremenită în uitare sau, uneori, regândită într-o manieră dinamică. Astfel, propunerea unui muzeu viu, aflat în continuă mișcare, devine contextul coexistenței trecutului și prezentului fără granițe stilistice. De asemenea, limbajul coregrafic se suprapune peste cel vizual într-o osmoză de imagini, culori și dinamică interpretativă. Conceptul invită și la o reflecție asupra culturii imaginii, a unei lumi cufundate în fața ecranelor, emoției rămându-i doar mici fante prin care să irumpă.

Festivalul Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard va avea loc, la Bucureşti, în două etape: între 11 – 20 octombrie 2019 va avea loc „Fest(in) pe Bulevard”, ediţia a VII-a – secțiuni de tradiție și între 20 – 21 noiembrie 2019 se va desfășura Secțiunea MultiArt EXIT (secțiune organizată în parteneriat cu  Administrația Națională a Penitenciarelor).

„Fest(in) pe Bulevard” va cuprinde, în acest an, aproximativ 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din: România, Bulgaria, Germania, Israel și Rusia. Selecția spectacolelor a fost realizată, pentru teatrele din România, de către teatrologul Marinela Țepuș și pentru teatrele din străinătate de către curatorul teatral Narcisa Mocanu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE