Viorica Dăncilă, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 145 Vizualizări

Viorica Dăncilă, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă îi adresează preşedintelui Klaus Iohannis ”un apel ferm”, printr-o scrisoare deschisă, în vederea numirii unui interimar la Ministerul Afacerilor Interne, demers necesar în ”continuarea reformelor începute şi lupta împotriva criminalităţii” şi a precizat că în zilele următoare îi va transmite spre analiză ”o serie o serie de propuneri pentru această funcţie”.
”Domnule preşedinte, fac către dumneavoastră un apel la responsabilitate şi umanitate. Din toate blocajele pe care le-aţi indus Guvernului României în ultima perioadă nu a rezultat nimic bun pentru oameni. Din încălcarea Constituţiei prin refuzarea numirii miniştrilor nu va rezulta niciodată nimic bun pentru români. Fac către dumneavoastră, domnule preşedinte, un apel ferm pentru numirea unui ministru interimar la Ministerul Afacerilor Interne, ca să putem continua reformele începute şi lupta împotriva criminalităţii, ca să putem combate acest flagel, ca parte a datoriei noastre faţă de ţară. Ministerul de Interne este fără un titular tocmai acum, când oamenii ne cer cu disperare sa facem ceva concret pentru siguranţa copiilor acestei ţări. Sunt mamă şi nu am cum să rămân indiferentă în faţa acestui apel”, afirmă Viorica Dăncilă în scrisoarea deschisă adresată şefului statului, postată pe Facebook.
Premierul precizează în scrisoare că va transmite preşedintelui, în zilele următoare, ”o serie de propuneri pentru această funcţie”.
”Vă rog să le analizaţi şi să îmi comunicaţi un răspuns. Vă rog să înţelegeţi că nu îmi faceţi mie o favoare, ci vă faceţi datoria constituţională”, afirmă Dăncilă.
Ea susţine că Guvernul pe care îl conduce a înţeles nevoia de reformare a sistemului.
”Noi, cei din Guvernul României, am înţeles că e imperativ să schimbăm lucruri. Am înţeles că trebuie să reformăm sistemul, să eliminăm neajunsurile provocate de nepăsarea şi neputinţa ultimelor guvernări. Şi am început acest proces – unul de reevaluare şi îmbunătăţire a procedurilor şi legislaţiei, de optimizare a serviciului 112 şi a modului de acţiune a autorităţilor în astfel de cazuri, precum şi înăsprirea pedepselor. Însă dumneavoastră, domnule preşedinte, aţi ales să fiţi candidatul PNL înainte de a fi şeful statului. Este de nepermis că ambiţia dumneavoastră pentru un nou mandat să blocheze activitatea Executivului. Iar atunci când aceste blocaje apar în domenii precum siguranţa cetăţeanului, vedem întâmplându-se adevărate tragedii”, susţine Dăncilă.
Premierul face apel la Iohannis ”pentru asumarea responsabilităţilor funcţiei de şef al statului”.
”Nu uitaţi să fiţi om înainte de toate, domnule preşedinte! Nu cultivaţi între români sentimentul de frică pentru siguranţa lor şi a celor dragi! Nu permiteţi ca oamenii să îşi piardă încrederea în autorităţi şi în instituţiile statului! Nu ignoraţi aceste drame şi nu uitaţi de poporul român! Aştept, cu preocupare, un răspuns din partea dumneavoastră”, afirmă Dăncilă în scrisoarea publică adresată lui Iohannis.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE