Home / Politic / PNL, soluții legislative pentru siguranța cetățeanului

PNL, soluții legislative pentru siguranța cetățeanului

Distribuie

Președintele Partidului Național Liberal (PNL) Târgu-Mureș, consilierul județean Ervin Molnar, a adus în discuție, în cadrul unei conferințe de presă organizată joi, 26 septembrie, soluțiile legislative pe care liberalii le propun pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și îmbunătățirea măsurilor de ordine publică.

Potrivit președintelui PNL Târgu-Mureș, liberalii au soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, însă aceste soluții nu au reușit să fie puse în practică datorită intervenției parlamentarilor social-democrați.

”Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, soluții propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlamentul României, din păcate, Partidul Social Democrat blochează adoptarea lor în regim de urgență. Acest pachet de legi propus de PNL, pentru siguranța cetățeanului cuprinde abrogarea Recursului Compensatoriu adoptat de PSD, care a dus la liberarea anticipată a infractorilor violenți, proiect de lege care a fost depus de parlamentarii PNL în ianuarie 2019 și care a fost blocat de PSD la Camera Deputaților. O altă inițiativă legislativă propusă de PNL referitoare la implementarea sistemului ”Alertă Copil Dispărut”, care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii, proiect de lege depus, de asemenea, de PNL în august 2019 și refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență”, a declarat Ervin Molnar.

În aceeași conferință de presă, liderul liberalilor din Târgu-Mureș a susținut că inițiativa privind înăsprirea pedepselor prin închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor/violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor, propusă în august 2019, și inițiativa legislativă care se referă la implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență, propusă în 2015, au fost de asemenea blocate de PSD la Senat, respectiv la Camera Deputaților.

”Acest partid, ține cu dinții de obiectivele stabilite de Liviu Dragnea, adică politica pro-infractor, înșurubarea corupților strâns în funcții și consolidarea unui stat care lucrează împotriva cetățenilor lui și nu pentru cetățeni”, a arătat Ervin Molnar.

Totodată, președintele PNL Târgu-Mureș a fost de părere că propunerile legislative privind Recursul Compensatoriu și Revizuirea Constituției aflate la Comisia Juridică trebuie adoptate în regim de urgență pentru că Recursul Compensatoriu ”a întors în stradă 20.000 de infractori periculoși în mai puțin de doi ani”.

”Acest proiect s-a aflat pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extraordinare de la începutul acestei luni, însă nu a intrat în dezbatere pentru că aceeași Comisie Juridică a amânat raportul”, a arătat Molnar Ervin.

Andreea GONDOR

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.