Prima victorie la futsal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 134 Vizualizări

Prima victorie la futsal

În etapa a II-a, seria 2 din Liga 2 de futsal CSM Târgu Mureș și-a trecut în cont prima victorie. Rămași în liga secundă, deși au obținut la finalul sezonului trecut promovarea, mureșenii au pornit cu stângul, cedând în prima etapă, 7-9 la Remetea cu formația locală Kereszthegy. În prima partidă susținută pe teren propriu mureșenii s-au impus fără mari emoții, 7-2 cu formația harghiteană Korondy Junior 2017 Corund. Formația gazdă a pornit în trombă partida, reușind să deschidă scorul în al doilea minut al partidei, prin Szöcs Lászlo, cel care avea să mai înscrie alte trei goluri în repriza secundă. Majorarea scorului s-a petrecut deja din minutul 5, când Boda Krisztian de la oaspeți a deviat în propria poartă, iar după alte două minute gazdele au punctat din nou, prin Kurcsi Antal.

 

Accelerări în debutul reprizelor

Cu „doar” 3-1 la pauză, la reluare Szöcs a restabilit diferența de trei goluri după nici 3 minute. După golul înscris de Kiss Szilard în minutul 28, în minutele 32 și 35  Szöcs a mai punctat de două ori pentru mureșeni. Ediția actuală, cu două serii de această dată, se anunță una mult mai echilibrată și mai dificilă pentru mureșeni, care au pierdut față de ediția trecută câțiva dintre componenții de bază. Principala forță în seria 2, cu 6 echipe în componență, se anunță echipa West Deva, care a reușit în etapa inaugurală să surclaseze cu 18-0 formația Inter Gheorgheni. Pentru mureșeni urmează două deplasări consecutive, la KSE Târgu Secuiesc și Inter Gheorgheni, după care vor urma două jocuri pe teren propriu. Prima va fi cu formația din Deva, ultima partidă din tur, după care, la începutul lunii noiembrie va începe returul, cu revanșa în fața echipei din Corund.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE