Share

Home / Business / Speakerii L.I.F.T. 2019: Cezar Sigmirean – lector univ. dr. în cadrul UMFST

Speakerii L.I.F.T. 2019: Cezar Sigmirean – lector univ. dr. în cadrul UMFST

Linkedin. Instagram. Facebook. Twitter. (L.I.F.T.) Social Media Training 2019, prima conferință a creatorilor de conținut online din România destinată mediului de business industrial/tehnic cu activități de producție și instituțiilor publice va avea loc miercuri, 2 octombrie, în Sala ”Teatru 74” din Târgu-Mureș.

Conexiune cu specialiști, workshop-uri și soluții

Evenimentul se adresează specialiștilor din companii industriale producătoare de bunuri și servicii și celor din instituțiile publice pentru care conținutul online din social media reprezintă o provocare, în vederea atingerii obiectivelor de comunicare.

”Participarea la L.I.F.T. Social Media Training 2019 este o oportunitate pentru a identifica și împărtăși cele mai actuale soluții de creare a conținutului online. Conferința reprezintă locul în care întâlnești specialiști din companii românești cu tradiție, participi la workshop-uri interactive și găsești soluții de colaborare inedite. În general, companiile din zona industrială/tehnică și instituțiile publice nu urmăresc vânzarea/oferirea unor produse sau servicii prin intermediul rețelelor de socializare, dar sunt obligate de trend-urile existente să găsească soluții pentru a întări brand-ul, folosind social media. Un brand puternic, bine poziționat în social media, atrage după sine employer branding, o imagine pozitivă și creează o bază de recrutare a viitorilor angajați”, au transmis organizatorii conferinței.

Cine vor fi speakerii

Pe lista speakerilor care au confirmat participarea la eveniment se află Cristian China-Birta – CEO Kooperativa 2.0, Călin Ștefănescu – CEO Happy Recruiter, Mircea Munteanu – sociolog SMRP, Paula Rusu – jurnalistă free lancer, Adrian Coco – fotograf, Cezar Sigmirean – lector univ. dr. în cadrul UMFST Târgu-Mureș, Alina Sîmpetru – content strategy & video marketing advisor OMV Petrom, Marius Pop – specialist analystics și optimizarea conversiilor, Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud, județul Alba, Andrei Cornea – cofounder Dora, Raluca Ștefănescu – expert recrutare, PR & marketing și Cristian Florea – social media manager Kooperativa 2.0.

”Lucrează în prezent ca lector universitar al UMFST din Târgu-Mureş, dar totodată activează ca brand architect în cadrul reea.agency, având în portofoliu clienţi precum NATO, Saint Gobain, COSR, Spring Harghita sau CFR Cluj. De doi ani a lansat canalul online Advazatorul, specializat pe critica de reclamă publicitară. Autor al cărţii „La început a fost cuvântul”, unul din primele volume de analiză a fenomenului publicitar din România”, este prezentarea pe care organizatorii L.I.F.T. Social Media Training 2019 au făcut-o pentru Cezar Sigmirean, lector univ. dr. în cadrul UMFST Târgu-Mureş.

Taxa de participare, 65 de euro

Accesul participanților la eveniment se face în urma achitării unei taxe în valoare de 65 de euro, iar detalii despre modalitățile de înscriere și program pot fi obținute accesând site-ul conferinței, www.liftsocialmedia.ro.

Programul conferinței:

10.00 – 11.30: Sesiunea extraordinară 1 – CEO reprezentativi și conducători de instituții publice împărtășesc viziunea lor despre social media și despre cum iau deciziile în acest sector;
11.30 – 12.00: Coffee Break;
12.00 – 14.00: Sesiunea extraordinară 2 – comunicatori din companii și din instituții publice a căror activitate are impact în social media își prezintă metodele de lucru;
14.00 – 15.00: Prânz;
15.00 – 17.00: Sesiunea extraordinară 3 – workshop cu prezentarea unor studii de caz specifice industriei, colaborarea cu influenceri și secretele unei fotografii cu impact în social media.

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Kozma Mónika, propuneri de proiecte: cargo la aeroport și dezvoltarea Zonei Metropolitane

În paralel cu coordonarea și dezvoltarea programelor de sprijin a fermierilor, procesatorilor și operatorilor din …

Share
Share