Home / Sport / Memorialul Mircea Buhlea, pentru cei mai mici atleți

Memorialul Mircea Buhlea, pentru cei mai mici atleți

Distribuie

Ediția din acest an, a 38-a a concursului atletic pentru juniori și copii intitulat anii trecuți Memorialul Antrenorilor, revenit în acest an la vechea denumire, cea de dinainte de 1989, Memorialul Mircea Buhlea, nu s-a bucurat de această dată de o participare numeroasă. Deși vremea a fost una foarte favorabilă atletismului, din motive financiare cluburile invitate nu au răspuns pozitiv și pe terenul Liceului Teoretic Bolyai Farkas din Târgu Mureș s-au aliniat la start doar micii atleți ai Liceului cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Târgu Mureș, alți câțiva de la Clubul Sportiv Torpi, de asemenea din Târgu Mureș și cei de la Clubul Sportiv Școlar din Odorheiu Secuiesc. Astfel, întrecerile organizate doar la categoriile juniorilor III și Copii s-au încheiat mult mai repede față de programul stabilit inițial. Micii atleți au făcut abstracție de acest aspect și au dat totul pentru a trece primii linia de sosire, în cazul probelor de alergare, sau de a obține cel mai valoros rezultat la cele de sărituri sau aruncări. Coordonați de antrenorii Baczo Lászlo, Szabo Ferenc și George Buhlea, sprijiniți la arbitraj și de atleții de la categoriile mai mari de vârstă, aceștia și-au disputat cu ardoare primele locuri în cadrul penultimului eveniment atletic desfășurat în aer liber din acest sezon. Ca de obicei, cei mai destoinici s-au dovedit deseori „buni la toate”, printre participanți numărându-se mai mulți care s-au aflat printre medaliați sau chiar câștigători la mai multe probe.

 

Cupe pentru cele mai valoroase rezultate

Pe lângă medaliile și diplomele primite de primii trei clasați la fiecare probă, premii oferite din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mureș, au fost răsplătiți suplimentar cu cupe și atleții cu cele mai valoroase rezultate. Bineînțeles, aceștia și-au câștigat și proba preferată, sau chiar mai multe, dar această distincție a fost acordată pentru rezultatul considerat cel mai valoros, luat după normele prevăzute la aceste categorii de vârstă de către federația de specialitate. Câștigătorii acestor trofee au fost Andreea Bold și Jakab Samuel, ambii cu rezultatele din proba de 60 metri plat de la categoria Copii, Pápai Blanka la proba de săritura în lungime și Kovács Csanád în cea de 80 metri plat la categoria juniorilor III. Așa cum aminteam, unii dintre ei vor fi regăsiți printre fruntașii mai multor probe.

Primii trei clasați, pe probe, au fost:

Juniori III

1000 metri băieți: 1-Kelemen Dániel (Odorhei), 2-Labancz Dániel, 3-Balázs Norbert (ambii LPS)

80 metri fete: 1-Pápai Blanka, 2-Székely Orsolya (ambele Torpi), 3-Kuti Dora (Odorhei)

80 metri băieți: 1-Kovács Csanád (LPS), 2-Kelemen Dániel (Odorhei), 3-Balázs Norbert (LPS)

Lungime fete: 1-Pápai Blanka, 2-Székely Orsolya (ambele Torpi), 3-Kuti Dora (odorhei)

Lungime băieți: 1-Balázs Norbert, 2-Kovács Csanád, 3-Toth Ervin (toți LPS)

Copii

Lungime fete: 1-Andreea Bold, 2-Anetta Someșan, 3-Molnár Zsofia (toate LPS)

Lungime băieți: 1-Jakab Apor (Bolyai), 2-Jakab Sámuel, 3-Molnár Balázs (ambii LPS)

600 metri fete: 1-Andreea Bold, 2-Anetta Someșan, 3-Hajas Rachel (toate LPS)

60 metri fete: 1- Andreea Bold, 2- Molnár Zsofia, 3-Anetta Someșan (toate LPS)

60 metri băieți: 1-Jakab Samuel (LPS), 2- Jakab Apor (Bolyai), 3- Raul Radu (LPS)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.