Home / Sport / Seniorii și-au desemnat noii campioni. FOTO

Seniorii și-au desemnat noii campioni. FOTO

Cea de-a IV-a ediție a turneulul de tenis de câmp pentru veterani intitulat „Cupa Senior” s-a încheiat cu victoria unei perechi din Târnăveni, în componența Obreja-Ani, dar câștigători puteau fi declarați toți participanții. Motivul este unul foarte ușor de dedus: important este să participi, iar când vorbim despre o întrecere cu participanți de vârsta a doua și a treia…Această ediție s-a disputat pe terenurile Academiei de Sport din incinta Complexului de Agrement și Sport „Mureșul” (Weekend), în organizarea celui care a fost și inițiatorul acestei întreceri, Ioan Ciuchină. Fără implicări din alte domenii de activitate, cu toate cheltuielile suportate de către participanți, întrecerile s-au desfășurat în cele mai bune condiții, cu fair play-ul caracteristic cunoscut în „sportul alb, beneficiind și de cele mai bune condiții meteo.

Această competiție se dispută doar la proba de dublu, iar condițiile sunt foarte clare. Vârsta minimă de participare este de 50 de ani, dar media de vârsă a fiecărei perechi trebuie să fie de minimum 60. Cu o listă lungă de jucători în așteptare, care au întârziat la înscriere, cei 24 de participanți au alcătuit 12 perechi. Un număr mai mare de participanți presupunea numeroase modificări, dar se ține cont de acest aspect pentru edițiile viitoare.

 

Întreceri mai mult sau mai puțin echilibrate

Cele 12 echipe au fost împărțite în urma tragerii la sorți în patru grupe a câte 3, unde s-a jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare. Astfel, fiecare echipă a disputat în prima zi a întrecerilor câte două partide, după sistemul 2 seturi din 3, cu maxi tie-break pănă la 10, în cazul partidelor care au necesitat set decisiv. Prima clasată în fiecare din cele patru grupe a obținut calificara pentru semifinalele din a doua zi, iar câștigătoarele semifinalelor au disputat finala.

Cele patru perechi ajunse în „careul de ași” au fost următoarele: Vasile Ani (60 ani)-Silviu Obreja (63 ani)- (grupa A), Iuliu Giurgea (61)-Vasile Bordaș (59)- (grupa B), Ioan Andrei (68)-Steff Zakariás (52)- (grupa C) și Dan Jiga (58)-Ioan Ciuchină (73)- (grupa D). Jocul din semifinala în care s-au confruntat echipele câștigătoare ale grupelor A și B a constituit mai degrabă „adevărata finală”. Aceasta a fost părerea multora, dar se știe că deseori și la cele mai mari competiții se pot întâlni înaintea fazelor finale echipe dintre cele mai bine cotate. În această partidă fiecare echipă a câștigat câte un set cu 6-3, iar perechea Ani-Obreja s-a impus în tie-break cu 10-5, dipă ce Giurgea-Bordaș au condus cu 3 puncte în debutul ultimului act. În cealaltă semifinală Andrei și Steff au reușit un dublu 6-2 cu Jiga și Ciuchină, obținând calificarea în finală. Deși au fost și câteva jocuri în care au avut avantaj și posibilitatea de a câștiga un game, cu jocul aproape fără cusur de la fileu al lui Siviu Obreja, cu un Vasile Ani eficient la serviciu, perechea din Târnăveni nu a dat nicio șansă echipei la care pregătirea fizică și-a spus cuvântul, în special în cazul unui component, nu-l vom numi. Cei doi viitori câștigători n-au avut „milă” și s-au impus fără joc pierdut, promițând că vor participa și la următoarea ediție. Aceeași promisiune a făcut-o la cei 79 de ani și „decanul” întrecerii, Lászlo Tibor, cel care în fiecare ediție primește această distincție.

Cupa Senior este o întrecere care poate fi luată ca model de foști și actuali practicanți ai sportului și la alte discipline. Doar sport, mișcare, fair play, fără nicio altă implicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Reguli pentru practicarea natației în bazine, din 15 iunie

Conducerile Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății au remis un ordin comun, care va …