Home / Sport / România, aproape de calificarea în „optimi” la Mondiale

România, aproape de calificarea în „optimi” la Mondiale

Distribuie

În a doua partidă din cadrul turneului final al Campionatului Mondial de minifotbal care se dispută în Australia, la Perth, România a învins în grupa C cu scorul de 3-1 formația Ucrainei și a făcut un pas important pentru calificarea în „optimile” competiției. După 10-0 cu Nigeria în primul joc, „tricolorii” aveau de disputat un fel de finală a grupei, Ucraina venind și ea cu victorie în prima zi, 3-0 cu Liban. Jocul a început cât se poate de bine pentru români. Fără vreo ocazie creată, după nici cinci minute conduceau cu 2-0. Un șut plasat la vinclu de la vreo 10 metri a dus la deschiderea scorului, iar în minutul 5 mureșeanul Mircea Ungur a dublat avantajul cu un gol înscris din propria jumătate, șut care a surprins portarul ucrainienilor ieșit. Jocul a fost controlat bine de români, dar ocaziile au fost foarte puține la cele două porți. Ucraina a forțat revenirea, dar nu a găsit culoarele spre poartă și repriza s-a încheiat cu două goluri avantaj pentru „tricolori”.

Imediat după reluare, în chiar primul minut scorul a devenit 3-0, la o minge scăpată de portarul advers, înlocuitorul celui care a apărat poarta în prima repriză, scos în partea a doua ca jucător de câmp. Românii au ținut de minge, dar nu au reușit să-și mai creeze alte ocazii importante, cu excepția unei bare la un șut deviat cu călcâiul de Stancu. Jucătorii români s-au retras și adversarii au avut minute bune inițiativa. Au și reușit în minutul 39 să reducă diferența, la o neatenție a defensivei prematur relaxate. Cum pe terenul redus golurile pot veni foarte repede, ucrainienii au forțat din nou, dar „tricolorii” au rezistat asaltului din final. Celelalte două goluri ale României le-au înscris Răzvan Plopeanu și Răzvan Radu.

În ultimul joc din grupă, România întâlnește sâmbătă, de la ora 11.00 (ora României) reprezentativa Libanului. Aceștia s-au impus cu 8-1 cu Nigeria și în cazul unui eșec, coroborat cu victoria Ucrainei cu Nigeria, s-ar ajunge la golaverajul între cele trei formații. România n-ar avea voie să piardă la peste 2 goluri, dar s-ar putea clasa pe locul secund în cazul unui eșec la orice diferență, dacă Ucraina nu învinge.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Festivalul Minihand, la cea de-a doua ediție

Distribuie Duminică, 24 martie, conducerea Asociației Județene de Handbal (AJH) Mureș a organizat Festivalul Minihand, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.