ÎPS Irineu, vizită pastorală în protopopiatul Luduș Religie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 207 Vizualizări

ÎPS Irineu, vizită pastorală în protopopiatul Luduș

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat în această săptămână   o serie de vizite pastorale în protopopiatul Luduș. Însoțit de părintele protopop Lucian Voșloban, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vizitat sediul protoieresc din orașul Luduș, după care a vizitat două comunități parohiale din protopopiat. Astfel, miercuri 2 octombrie, ÎPS Irineu  a poposit la biserica „Toți Sfinții” din parohia Luduș III, comunitate aflată sub oblăduirea părintelui Ilie Dăian, după care a fost prezent la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Chețani, unde păstorește părintele Marius Buțurcă.

Vizita înaltului oaspete a continuat joi, 3 octombrie în în mijlocul credincioșilor din protopopiatul Alba Iulia, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din parohia Tăuți, respective biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Feneș.

Cu ocazia acestor întâlniri, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu le-a pus la suflet preoţilor parohi îndemnuri duhovniceşti, cuvinte de îmbărbătare și binecuvântări sfinte, oferindu-le totodată îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești necesare pentru dinamizarea vieții spirituale a comunităților parohiale încredințate. Totodată, Părintele Arhiepiscop Irineu îi provoacă pe preoţii comunităţilor creştine la un dialog deschis legat de greutăţile pe care le întâmpină în parohie şi le oferă atât sfaturi practice, cât şi soluţii spirituale pentru a trăi o viaţă în demnitate, rugăciune şi ascultare desăvârşită față de Biserică, cea care este ,,Trupul lui Hristos”.

Sursă: www.reintregirea.ro

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE