Home / Politic / FOTOREPORTAJ în 60 de imagini. Klaus Iohannis, impresionat de Medicina mureşeană

FOTOREPORTAJ în 60 de imagini. Klaus Iohannis, impresionat de Medicina mureşeană

Distribuie

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a efectuat sâmbătă, 5 octombrie, o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş, principala unitate sanitară care funcţionează pe teritoriul judeţului Mureş.

Poză de grup cu liberalii

La coborârea din autoturism, şeful statului a fost întâmpinat de un grup liberal alcătuit din senatorul Cristian Chirteş – preşedintele PNL Mureş, consilierul judeţean Ervin Molnar – prim-vicepreşedinte al PNL Mureş, consilierul judeţean Nadia Raţă – prim-vicepreşedinte al PNL Mureş, Sorin Megheşan – primarul municipiului Târnăveni, Ion Dumitrel – preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi Florin Roman – deputat PNL de Alba.

Klaus Iohannis a fost aplaudat de circa 100 de liberali veniţi din diverse localităţi mureşene, alături de care a făcut o poză de grup.

Vizită scurtă, de aproape o oră

La intrarea în unitatea spitalicească, unde a ajuns cu o întârziere de o oră faţă de programul anunţat iniţial, şeful statului a fost primit de dr. Claudiu Puiac – managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Theodora Benedek – şeful Clinicii de Cardiologie, dr. Horaţiu Suciu – şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant, şi dr. Mariana Ciorba – directorul medical al aceluiaşi Institut.

În continuare, preşedintele României a vizitat cele două clinici şi s-a întâlnit cu câţiva studenţi şi cu participanţii la conferinţa „Antreprenoriat modern în Târgu-Mureş – de la excelenţă în cercetarea şi inovarea medicală, la start-up-uri inovative şi incubatoare de transfer tehnologic”, discutând şi fotografiindu-se cu aceştia.

„Domnul preşedinte Klaus Iohannis s-a arătat preocupat de calitatea actului medical, de condiţiile oferite, de politicile asumate ale statului român în domeniul Sănătăţii, apreciind eforturile medicilor mureşeni de a servi interesul public prin practicarea unui act medical de calitate. În calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, apreciez interesul arătat de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, faţă de unitatea medicală pe care cu onoare o conduc, domnul preşedinte arătându-şi întreaga disponibilitate de a contribui la dezvoltarea coerentă a actului legislativ în domeniu, legislaţie care trebuie să fie centrată pe nevoile reale ale pacientului şi pe o relaţie corectă finanţator – cadru medical – pacient”, a declarat dr. Claudiu Puiac.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean Târgu-Mureş a mai menţionat că vizita preşedintelui României a presupus şi „un dialog activ cu cadrele medicale ale unităţii spitaliceşti, dar şi cu o parte a pacienţilor internaţi.”

Personalul medical, felicitat de preşedinte

La finalul vizitei, care a durat aproape o oră, Klaus Iohannis a făcut o scurtă declaraţie de presă, de 40 de secunde, în care a avut numai cuvinte pozitive la adresa personalului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns astăzi aici, am văzut un spital cu multe secţii extrem de performante, am întâlnit personal medical extrem de dedicat, am văzut pacienţi cu probleme foarte grave foarte bine trataţi şi foarte mulţumiţi aici. Chiar acum, la sfârşit, am avut o întâlnire cu personalul care a dorit să vină şi pot să vă spun cu toată deschiderea că i-am felicitat din inimă pentru munca pe care o fac aici”, a declarat preşedintele României.

Recunoaştere a calităţii actului medical

Prof. univ. dr. Theodora Benedek a declarat, după încheierea vizitei, că şeful statului a lăudat clinica pe care o conduce și a recunoscut că mai este nevoie de investiții în sănătate.

“Avem deosebita onoare de a ne bucura de vizita preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, care a vizitat secţia de cardiologie şi, în special, unitatea USTAC, unitatea de terapie intensivă cardiacă, care are cea mai mică mortalitate din România în tratamentul infarctului miocardic acut. Practic, prin vizita preşedintelui, este încă o recunoaştere a calităţii actului medical şi a performanţei Clinicii de Cardiologie în tratamentul urgenţelor cardiovasculare. Domnul preşedinte a apreciat activitatea noastră, a apreciat rezultatele pe care le avem şi ne-a felicitat pentru această unitate şi pentru rezultatele de pe plan naţional şi internaţional. Nu în ultimul rând, am avut onoarea de a mă bucura de această vizită cu ocazia zilei mele de naştere, pentru care domnul preşedinte mi-a dăruit şi un buchet de flori”, a declarat prof. univ. dr. Theodora Benedek.

“Este cu siguranţă nevoie de investiţii în sistemul sanitar şi suntem angajaţi într-o luptă continuă pentru îmbunătăţirea performanţei actului medical”, a adăugat prof. univ. dr. Theodora Benedek, care a mai spus că tot ceea ce contează “este interesul pacientului”, iar vizita preşedintelui României “este o recunoaştere a calităţii actului medical din Clinica de Cardiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.”

Politicienii, rugaţi să acorde importanţă Sănătăţii

Tot după încheierea vizitei, prof. univ. dr. Horațiu Suciu a mărturisit că președintele Klaus Iohannis a fost impresionat de pacienții sugari pe care i-a văzut în clinică. Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară și-a exprimat speranța că vizitele președintelui și ale reprezentanților din Guvern vor avea ca efect susținerea investițiilor în Sănătate.

“Am avut onoarea să îl avem în mijlocul nostru pe domnul preşedinte Iohannis, este o bucurie şi în acelaşi timp un lucru pozitiv pe care îl percepem ca pe ceva de care specialiştii în Medicină au nevoie. Noi avem nevoie să ne fie recunoscute meritele şi să simţim că din partea societăţii se întoarce un lucru care apreciază ceea ce facem. Aici mă refer la activitatea de excelenţă care se practică în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant, precum şi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Aşa cum spuneam, suntem onoraţi de această vizită care sperăm să fie un reper şi să se continue cu ceea ce trebuie să se întâmple în Sănătate, adică oamenii politici să acorde o importanţă cât mai mare domeniului Sănătăţii şi eu cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat prof. univ. dr. Horaţiu Suciu.

Text: Alex TOTH Ligia VORO

Foto: Alex TOTH, Ligia VORO, Facebook – Theodora BENEDEK, Horaţiu SUCIU, Ervin MOLNAR


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.