Home / Administratie / Puteți depune propuneri pentru noul Start-up Nation

Puteți depune propuneri pentru noul Start-up Nation

Distribuie

Care sunt noile criterii pentru accesarea programelor derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), de ce fondurile alocate acestor programe sunt mai subțiri în 2019 decât în anul anterior, cum poate fi reglată problema cofinanțării în cadrul Start-up Nation în funcție de sectorul economic în care este activă afacerea au fost doar câteva din întrebările și propunerile pe care oamenii de afaceri care au participat la întâlnirea cu secretarul de stat în acest minister Gabriela Mihaela Voicilă, întâlnire mediată de către prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, la sediul instituției, le-au ridicat sau prezentat.

 

Secretarul de stat Gabriela Mihaela Voicilă a făcut, în prima parte a întâlnirii, o trecere în revistă a programelor pe care Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat le gestionează și care le sunt adresate întreprinzătorilor mici și mijlocii.

Primul program prezentat a fost Start-Up Nation, un program lansat în 2017.

“Interesul pe care l-au acordat cei 33.000 de români în a se înscrie în această ultimă sesiune, 2018, înseamnă că am reușit să sădim acea sămânță, în special de creativitate, pentru că, pentru a înființa o firmă, în primul rând trebuie să ai o idee, să creezi ceva, multor români și ne bucurăm”, a arătat secretarul de stat.

În continuare, companiile, care au accesat acest program, pot obține fonduri pentru dezvoltarea afacerilor prin programul de microindustrializare.

“Beneficiind de cei 200.000 de lei pe Start-up, dacă simțiți că începe firma să crească, să nu fiți obligați să vă limitați și atunci, mai ales pentru firmele care au ca activitate industria, alimentară, ușoară, prelucrarea lemnului ș.a., puteți beneficia de 450.000 de lei pentru a achiziționa utilaje, astfel încât ideile inițiale pe care le-ați avut să le dezvoltați”, a punctat Gabriela Mihaela Voicilă.

Spre exemplu, în 2017 au fost 963 de solicitanți pe programul de microindustrializare, în 2018 au fost selectate 606 firme, iar 117 beneficiari au fost deja plătiți în termenele stabilite inițial.

Un alt program pe care IMM-urile le pot accesa este EMPETREC, care urmărește, așa cum a precizat secretarul de stat, “să indentificăm întreprinzătorii de succes, să identificăm acei întreprinzători care doresc să își mărească, pentru a fi în ritm cu ce se întâmplă în economia globală, capacitatea managerială și, bineînțeles, prin acest program pot participa la mai multe workshop-uri care sunt plătite de la bugetul de stat”.

Pentru doamnele și domnișoarele care vor să își dezvolte abilitățile și competențele manageriale, MMACA derulează programul Femeia manager care presupune întâlniri în care acestea pot primi informații despre cum trebuie făcute managementul și marketing-ul unei firme și pot să întâlnească femei de afaceri de succes.

De asemenea, companiile care vor să își internaționalizeze afacerile, care doresc să desfășoare activități de comerț exterior, pot fi sprijinite de către Departamentul de Comerț Exterior al MMACA și, în subsidiar, prin atașații comerciali din ambasadele României în străinătate, să își dezvolte piața de desfacere – inclusiv prin participări la târgurile de profil internaționale.

Apoi, Gabriela Mihaela Voicilă a militat, în cadrul discuției, pentru clusterizare.

“Prin această formă de asociere puteți beneficia de cele mai proaspete informații care, cu siguranță, vă pot susține demersurile pentru viitorul companiei dvs. Într-un cluster puteți beneficia de consultații ale mediului academic, adică să învățați lucruri noi care să vă ajute să îmbunătățiți tehnologia. Un cluster este astfel organizat încât puteți să aflați în orice moment care este valoarea pe piață a produselor pe care dvs. le produceți”, a punctat aceasta.

Problema forței de muncă a fost o altă temă abordată, iar una dintre soluții a fost promovarea ofertei de locuri de muncă din județul Mureș la bursele de profil ale AJOFM din zona Moldovei.

“Sunt plăcut surprins că la această dezbatere a venit un număr mare de întreprinzători și va trebui să organizăm mai multe întâlniri de acest tip, inclusiv cu celelalte instituții de gestionare a fondurilor, ADR Centru sau AFIR. Aceste întâlniri sunt benefice pentru că participanții pot găsi răspunsuri la întrebările referitoare la modul de desfășurare a programelor, dar și pentru că aici se fac propuneri legate de metodologie și îmbunătățirea modului de derulare a acestora. În județul Mureș, prin Programul naţional multianual de microindustrializare s-au semnat 5 contracte, în valoare de 1,7 milioane lei și aproximativ 300 de proiecte sunt finanțate prin programul START-UP Nation, în valoare de 1,5 milioane de lei”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Sesiune de Q&A

 

Întâlnirea a avut și o sesiune de întrebări și răspunsuri, pe care le consemnăm aproape integral deoarece considerăm că și alți oameni de afaceri mureșeni pot fi interesați de problemele ridicate și propunerile lansate.

  1. Mihai Urcan – Gelateria da Michele, din 2011 pe piață:

Firmele care deja au un capital, deja lucrează, e foarte greu să obțină fonduri, cel puțin în domeniul nostru – producție alimentară -, totul se rezumă la start-up-uri, anul trecut cei 200.000 de lei au fost mai mult pe depozite, pe frigorifice, dar nimic pe utilaje utile pentru IMM-uri. Industria alimentară are nevoie de reutilare. Noi cumpărăm utilaje din fonduri proprii, pentru că nu putem să accesăm nimic. Noi suntem o firmă de înghețată naturală, suntem artizani. Nu există un cod CAEN pentru noi, noi mergem pe codul CAEN de restaurante, cofetării, specializate pe producerea de înghețată.

Noi trebuie să intrăm undeva cu toți artizanii, cum sunt producătorii de mezeluri, de alte produse alimentare, toți au acces la târguri cu produse de artizanat, noi nu avem acces, pentru că nu ne găsește codul CAEN și astfel suntem excluși de peste tot.

Török Csaba, șeful Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Târgu Mureș: Este adevărat, fabricarea înghețatei, chiar dacă este artizanat, este inclusă, din păcate, la restaurante și atunci când se ia codul, acolo este inclusă. Este o problemă de clasificare. La microindustrializare se poate include numai pentru producerea înghețatei.

Gabriela Mihaela Vocilă: Propunerea mea este așa: Colegii de la agenție vă vor ajuta să preia punctul dvs. de vedere și eu mă voi adresa celor care sunt în măsură să vă dea un răspuns, vă garantez, pentru că sigur nu este doar problema dvs., din ce înțeleg. Poate se poate discuta numai pentru partea artizanală, poate ar fi bine să beneficieze și alți artizani.

  1. Bugetul propus pentru anul acesta pentru programul național de microindustrializare este aproximativ 25-30% față de bugetul de anul trecut, suma alocată este mult mai mică față de suma alocată anul trecut, în acest fel numărul beneficiarilor va fi mult mai mic.

Gabriela Mihaela Vocilă: Eu vreau să cred că anul viitor vom avea rezultate mai bune în privința aceasta, pot să vă spun în funcție de ce negocieri avem cu Ministerul Finanțelor la momentul acesta. Se simte o modificare a poziției Organizației Mondiale a Comerțului referitor la ponderea pe care trebuie să o aibă IMM-urile în economia globală pentru că în acest moment ponderea IMM-urilor este foarte mică. Tendința este să se pună accent pe aceste IMM-uri, astfel încât să echilibrăm și să putem păstra meseriile vechi, tradițiile, să ne păstrăm identitatea, iar meseriile să nu fie înlocuite doar de niște roboți în fabrici uriașe și atât.

  1. Szilágyi Nándor: Ați spus și de programul Femeia manager, și acolo numărul beneficiarelor este foarte mic, vreo 50-100 pe țară, în sala aceasta sunt circa 25 de femei, la nivel de țară, vă dați seama, toată lumea încape aici. Și ce pot să acceseze acolo? Niște marketing, cursuri și expoziții? Păi, și ele să acceseze echipamente cu care produc ceva, să aibă o valoare adăugată. Ce sprijinim acum? Să cumpere o geantă nouă ca să se ducă la o expoziție.

Gabriela Mihaela Vocilă: De multe ori, femeile nu au același curaj de a demara activitatea într-o firmă. Cu acest program vrem să dăm curaj mai mare doamnelor care s-au gândit deja să înceapă o afacere, astfel încât să se simtă suficient de stăpâne pe informațiile necesare cât să meargă mai departe.

  1. Ciprian Șomlea: Știți cumva care sunt noile criterii care se discută în a se schimba, căci numărul de angajați prea mare este mult prea împovărător și un tânăr afacerist care începe fără să aibă un aport propriu, începe fără o responsabilitate clară a business-ului respectiv, nu o să îl înțeleagă și nici nu vrea să îl înțeleagă foarte bine?

Gabriela Mihaela Vocilă: Referitor la Femeia manager, microindustrializare și Start-up Nation, acum în luna octombrie, așteptăm toate ideile din teritoriu, astfel încât să finalizăm condițiile de participare la programele acestea.

  1. Angela Mariașiu: În momentul în care ești în Start-up și faci o activitate productivă, investiția ta personală este foarte mare și atunci, dacă mai pui și o povară a contribuției, ești în inegalitate față de cel care face servicii?, și 

  2. Carmina Rusu: Aș avea și eu o propunere, e vorba de predictibilitate, apar târziu acele criterii, grile de punctaj. Imediat după ce sunt făcute publice, timpul e scurt pentru ca solicitanții să se organizeze și să își dea seama dacă merită să acceseze sau nu acest program. Este vorba atât de Start-up Nation cât și de microindustrializare. Sunt postate destul de târziu aceste grile și de multe ori cu diferențe foarte mari față de anii precedenți și, dacă oamenii își fac niște planuri după grilele din anii precedenți, ajung să își dea seama că nu mai pot accesa după noile grile, iar timpul este foarte scurt.

Gabriela Mihaela Vocilă: Să știți că acestea sunt niște condiții pe care le impun legile din țara aceasta, dar promit că ținem cont.

Mai multe despre programele MMACA puteți descoperi pe site-ul ministerului – www.imm.gov.ro

Ligia VORO

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Bernadette Szocs, început fulminant la WTT Champions Incheon 2024

Distribuie Mureșeanca Bernadette Szocs a avut un început fulminant la WTT Champions Incheon 2024. Potrivit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.