În acest an, Școala Gimnazială „Teleki Domokos” din Gornești face parte din grupul școlilor ce vor implementa programul educațional „De-a arhitectura în școala mea” coordonat de arhitecți voluntari din cadrul Ordinului Arhitecților din București.
Acest program educațional dă posibilitatea elevilor să descopere şi să îşi dezvolte un mod de gândire şi abordare a problemelor specific arhitecţilor şi designer-ilor („design thinking”) prin realizarea de propuneri prin care să îmbunătăţească sau să reimagineze şcoala lor, fiind implicaţi astfel într-un proces de învăţare activă, în care îşi folosesc simţul practic şi creativitatea. Este o abordare a învăţării prin proiect aplicată pe un exemplu concret pe care ei îl cunosc şi utilizează, şcoala.
În primele două întâlniri realizate împreună cu doamna arhitect Bianca Bărbieru, elevii, utilizatorii de zi cu zi ai școlii noastre, s-au arătat a fi în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață. Întâlnirile din proiectul „De-a arhitectura în școala mea” au devenit activități extracurriculare în care elevii au redescoperit școala, au prezentat-o arhitectului voluntar și au explicat cum își imaginează locul unde ar dori să învețe și apoi au realizat graficul activităților necesare pentru a-și pune ideile în practică, trecând prin toate etapele și constrângerile unui proiect real. Proiectul se va derula pe toată perioada acestui an școlar.
Coordonator de proiect,
Prof. Veronica ȘANDOR