Zi de zi, mereu/ Antologie nouă/ Volum de Haiku

21 octombrie 2019

Lucreția Horvath, născută pe 1 ianuarie 1953 în comuna mureșeană Sânger, domiciliată în orașul Luduș, este autoarea volumului de poezii „Raze în asfințit” apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca în anul 2011, o surpriză plăcută pentru iubitorii de poezie.

Era la prima apariție editorială după ce încă din anul 2009 a descoperit frumusețile tăinuite în delicatele poezii de tip haiku. În decursul anilor a participat la concursurile lunare de haiku organizate de Grupul Romanian Kukai, a fost membră în Haiku Club semnând cu pseudonimul Speranța Rubin.

A publicat în revista RO-KU, prima revistă de haiku online din România și unele dintre poemele sale au fost apreciate cu premii. Din luna octombrie 2015 face parte din Grupul Rokukai publicând în volumele colective ale Grupului, Dansul cocorilor și Pană de cocor, ambele apărute la Editura PIM din Iași. În anii 2015 și 2016 a participat la expoziția Foto – Haiku „Declic în silabe”.

„Iubesc poezia din tinerețe. Am început să scriu cu totul întâmplător în anul 2008. O parte din poezii le-am încredințat tiparului în volumul „Raze în asfințit” în anul 2011. De atunci, creațiile mele sunt postate pe „poezii. Biz ”, unde am semnat cu pseudonimul Speranța Rubin”, spune Lucreţia Horvath despre pasiunea sa, scrisul.

Dar, ce este poezia Haiku?

Mai întâi, puțină istorie. Japonia, sau Nippon, este un stat insular situat în vestul Oceanului Pacific. Primul stat japonez unitar a fost creat în secolele IV-V d.Hr. de împăratul Yamato. A urmat o lungă perioadă de timp în care diferitele clanuri au luptat pentru putere și unificare. În perioada Edo sau Tokugawa (1603-1868), o perioadă lungă de pace stabilită de șogunii dictatori ai familiei Tokugawa, în Japonia au fost create bazele fundamentale ale administrației publice, economice și sociale. Instituțiile create în această perioadă au fost dezvoltate și perfecționate, funcționând până în zilele noastre. Literatura japoneză s-a afirmat în secolul XX prin laureații premiului Nobel, Yasunari, Kawabata (1968), Kenzaburo Oe (1994), dar aceștia au fost doar reprezentanții proeminenți ai unui lung șir de poeți și scriitori care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului spiritual al umanității.

În cadrul tematic al acestui material, trebuie să menționăm numele poetului Matsuo Basho, sau Matsuo Munefusa, zis Basho, născut în anul 1644 la Ueno, provincia Iga și decedat la 28 noiembrie 1694 la Osaka. Basho este cunoscut în istoria literaturii japoneze ca fiind cel mai important poet care a scris în genul Haiku, o poezie cu formă fixă. Poemele din acest gen literar sunt alcătuite din trei versuri fără rimă, cu 17 silabe în total, cuprinse în cât mai puține cuvinte, versurile având 5,7,5 silabe. Datorită lui Basho, Haiku a devenit cel mai cunoscut tip de poezie japoneză care s-a răspândit în lume la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Sintetizând în mod admirabil, Enciclopedia Universală Britanică scrie despre poezia agreată de Basho: „Urmând filozofia Zen, pe care a studiat-o, a încercat să cuprindă sensul lumii în modelul simplu al poeziei sale, descoperind speranțe ascunse în lucrurile mici și demonstrând interdependența tuturor obiectelor”.

„Popas de-o clipă”

Corneliu Traian Atanasiu, mentorul și prietenul creatorilor de poezie Haiku a continuat inițiativa „Concursului de debut” desfășurat în anii 2009, 2011, 2013 și 2015 cu o antologie a autorilor „cu poeme răspândite în arhiva concursului, o mică bibliotecă de autori valoroși la dispoziția celor care se instruiesc încă. Am lansat o colecție de debut, intitulată, în amintirea lui Dumitru Radu „Prispa cu greeri”. Formatul este unul modest, dar elegant al unei cărți de buzunar, mărimea A6 – 14,8 X 10,5 cm, care conține între 100 și 200 de poeme, fără obișnuitele și pretențioasele traduceri și fără ilustrații banale și inutile”, după cum spune C.T. Atanasiu. După volumul „Hotel cinci stele” a lui Florin Golban, Lucreția Horvath publică volumul II al colecției „Prispa cu greeri”, cu titlul „Popas de-o clipă”. Acesta este primul vers din poemul „Popas de-o clipă/Fluturele întârzie/pe-o păpădie” despre care C.T Atanasiu spune: „Notația fugară este totodată lapidară. Pare expeditivă, dar este un concentrat filtrat cu răbdare, o esență. Nestatornic și efemer, fluturele întârzie o dată cu cel care, fiind de față se odihnește în încântarea clipei. Clipă ce se dilată. Se adâncește. Înmugurește pe scoarța veșniciei”.

Și, după cum am început în titlu, încheiem cu un alt Haiku prin care dorim să sintetizăm sensibilitatea poetei Lucreția Horvath, revărsată într-un admirabil volum de poeme Haiku:”Boabe de rouă/ Înscrise în univers/ O zi senină.”