Home / Invatamant / FOTO: ”Papiu”, 100 de ani de învățământ de calitate

FOTO: ”Papiu”, 100 de ani de învățământ de calitate

Distribuie

”Papiu”, 100 de ani de învățământ de calitate

În acest an s-au împlinit 100 de ani de când Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș a fost înființat. Cu acest motiv de sărbătoare și bucurie, timp de două săptămâni au fost organizate dezbateri, expoziții, concursuri, lansări de carte și conferințe. Pentru că acestei școli întotdeauna i-au fost recunoscute valorile de către părinții care își înscriu aici copii și de către elevii care își petrec aici timp din viață – timp în care cresc, se dezvoltă, descoperă pasiuni și talente, activitățile nu s-au putut încheia fără un eveniment special, respectiv Gala Papiu ”100 de ani de Educație, Cultură și Valoare”.

Istoria Institutului

O perioadă marcantă a istoriei Colegiului sunt anii interbelici, urmați de perioada războilui, deceniile comuniste și în final educația modernă. Prima dată, școala târgumureșeană și-a deschis porțile pentru aproape 300 de tineri. Momentul inaugurării a avut loc în ziua de duminică 5 octombrie 1919, atunci, un număr foarte mare de locuitori, țărani, intelectuali și meseriași au participat la deschiderea poților liceului, care, în timp, a devenit un centru important de răspândire a culturii. Primul an de activitate a fost marcat de vizita Regelui Ferdinand. Din întâi decembrie 1930, bustul marelui istoric și om politic român, Alexandru Papiu Ilarian veghează asupra tuturor celor care trec prin fața Colegiului.
În data de 11 octombrie, bustul istoricului a ”îmbrăcat haine noi” cu ocazia Cetenarului, monumentul fiind îmbogățit cu basoreliefuri noi de către artiștii plastici Gheorghe Pop și Mihai Frunză.

Eveniment remarcabil

Manifestările dedicate anului centenar s-au culminat cu Gala Colegiului, miercuri, 23 octombrie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș.
”În acești 100 de ani, școala noastră a demonstrat că are rădăcini puternice și poate oferi certitudinea valorii în educație și că poate metamorfoza timpul în durată”, a subliniat prof. Cristina Someșan, directorul Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian”.
Se spune că școala pregătește tineretul pentru zbor, însă fără tinerii elevi, ce ar fi fost școala? Colegiul ”Papiu” este obișnuit să pună pe cei ce îi calcă pragul pe primul loc, fie ei profesori sau elevi. La Gală au fost premiați cei care acum reprezintă o parte a 100 de ani de istorie, dar și cei care vor reprezenta, pe viitor, alți 100 de ani.

Dar valoros de Centenar

Un prilej de recunoștință și recunoaștere pentru generațiile de profesori și elevi care au onorat acest institut de învățământ, îl va reprezenta, de acum, monografia ”Papiu, 100 de ani de educație, cultură și valoare”. Istoria centenară a școlii este cuprinsă în paginile acestei cărți, ea face o reverență trecutului și aduce la lumină importanța unui timp pe care istoria îl va reține, întărind convingerea că fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute.
Cartea a reprezentat darul Centenarului și a fost oferită de către directorul Colegiului, prof. Cristina Someșan, celor care au contribuit la susținerea și promovarea școlii de-a lungul timpului. Cartea a ajuns în mâinile prefectului județului Mureș, Mircea Dușa, inspectorului școlar general, prof. Ioan Macarie, vicepreședintelui Consiliului județean Mureș Alexandru Cîmpeanu, prorectorului prof. universitar dr. Călin Enăchescu, care a înmânat, cu această ocazie, o diplomă de apreciere din partea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”. Cartea Centenarului a ajuns și la consilierul personal al primarului municipiului Târgu-Mureș, Claudiu Maior.
Secretarul de stat Florian Lixandru, în numele Ministerului Educației Naționale, a urat un călduros ”La mulți ani” dedicat Colegiului și a acordat o plachetă aniversară cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență.

”Primii pe țară…”

În cadrul evenimentului au fost omagiați foștii profesori ai Colegiului și în special actualii profesori care însoțesc elevii pe drumul spre cunoaștere și, în același timp, pe drumul spre viață. Foștii învățători care au marcat numeroși ani din istoria școlii au primit diplome care reprezintă un semn de recunoștință pentru că împreună au reușit să formeze elevii de ieri, unii dintre ei devenind profesorii de azi.
Nu în ultimul rând, au urcat pe scenă, plini de emoții, elevii care s-au remarcat cu rezultate impresionante la olimpiade și concursuri din întreaga lume. Cu ajutorul lor, numele ”Alexandru Papiu Ilarian” câștigă valoare internațională.
”Acești copii, au avut performanțe la nivel național și chiar internațional. Aici nu se discută de lucruri mărunte, ei sunt primii pe țară”, a evidențiat directoarea Colegiului.
Gala Colegiului de la Palatul Culturii s-a încheiat cu un număr artistic pus în scenă chiar de elevii institutului de învățământ care a reprezentat trecerea timpului. Cei care sunt astăzi elevi, mâine pot fi profesori, așadar, elevii reprezintă continuitatea Colegiului.

Andreea GONDOR


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.