Primul joc „acasă” la volei Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 134 Vizualizări

Primul joc „acasă” la volei

Echipa feminină de volei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș a debutat cu o victorie în trei seturi în noua ediție a Diviziei A2, seria Vest, seturi câștigate la 17, 16 și 22, în deplasarea de la CSȘ Turda. Revenite la CSU Medicina după o ediție câștigată sub culorile CSM, mureșencele o iau din nou de jos, cu un lot alcătuit din junioare, angrenate și în campionatele de junioare I și II, categorii la care au fost mereu pe podium în ultimul deceniu, cu mai multe titluri cucerite la ambele categorii. Această primă victorie din noua ediție a eșalonului secund le plasează pe locul 2 în seria de 6 echipe, după SCM U Craiova, care s-a impus la un scor mai categoric la CSM Sighetu Marmației. Mureșencele vor debuta pe teren propriu sâmbătă, 26 octombrie, cu CSU Politehnica Timișoara, urmând ca după deplasarea la Sighetu Marmației, în 9 noiembrie, la Târgu Mureș să aibă loc confruntarea cu formația craioveană.

Start reușit doar cu campioanele

Între timp s-au reluat campionatele și la cele două categorii ale junioarelor. Primele care au debutat au fost cadetele (junioare II), unde etapele se dispută la două-trei săptămâni. În grupa F se află și CSȘ Târgu Mureș, iar în prima etapă ambele echipe mureșene au debutat cu eșecuri în doar trei seturi pe teren propriu și s-au întâlnit în joc direct în etapa a II-a. Partida s-a jucat în sala Gimnaziului Octavian Goga, unde își desfășoară activitatea CSȘ, dar rezultatul nu a fost comunicat, cum dealtfel nu a fost anunțată nici locația sau ora întâlnirii.

La junioare I, unde mureșencele sunt campioane, s-a jucat doar prima etapă, în care mureșencele au evoluat la CSȘ 2 Baia Mare și au învins cu 3-0 (rezultat aflat de asemenea din alte surse, deoarece nici site-ul oficial al federației de specialitate nu l-a anunțat).

Tot după o săptămână de pauză, la sfârșitul acestei săptămâni, junioarele I urmează să primească vizita echipei CSȘ Blaj.

Întâlnirea din cadrul seriei Vest a Diviziei A2 cu bănățencele de la CSU Poli va acea loc în sala UMF, ora fiind 12.00 (sau 13.00?!), iar cea de la junioare I ar urma să aibă loc duminică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE