Carierele sunt trecătoare, prieteniile rămân Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1268 Vizualizări

Carierele sunt trecătoare, prieteniile rămân

Prieteniile vechi pot ține o viață

Unii dintre suporterii echipei AS Armata din cei mai frumoși ani își mai aduc probabil aminte de vremurile din anii 70 și chiar după, când înaintea meciurilor echipei mari, în deschidere juca echipa de tineret-rezerve (speranțe). Ultima oară s-au disputat aceste meciuri în ediția din 1991–1992, din păcate aceea în care AS Armata a retrogradat din divizia A, după care echipa de tineret s-a și dizolvat. Fiind vremurile când jucătorii erau majoritatea localnici, sau stabiliți în orașul echipei la care au activat mai mulți ani, relațiile dintre aceștia au devenit unele de adevărată prietenie. Acest lucru a făcut deseori ca foștii colegi să organizeze după decenii întâlniri pline de emoții, în care amintirile sunt depănate deseori cu lacrimi în ochi, cu atât mai mult cu cât unul dintre foștii colegi și prieteni tocmai i-a părăsit. De această dată cel comemorat a fost fostul fundaș central Dumitru Unchiaș, care ne-a părăsit recent (în foto 2, încadrat de Jenei și Varro, doi dintre componenții echipei ASA din „anii buni”).

O miuță înaintea unui pahar de vorbă

Unul dintre jucătorii acelei generații, târgumureșeanul Claudiu Șomfălean a fost recent care s-a decis să organizeze o întrunire după…27 de ani. La aceasta s-a dorit să fie prezenți cât mai mulți dintre foștii jucători ai echipelor de juniori, dintre care mulți au jucat în acele partide de tineret.

Unii dintre aceștia au jucat la ASA și în acea perioadă, fiind deseori soluții în cazurile în care aveau accidentări sau suspendări, alții au ajuns să evolueze la diverse echipe de primă divizie. Asemenea exemple pot fi date în cazurile lui Tiberiu Zibilean, Cristian Casoni, Virgil Lup, Tiberiu Gabor, Remus Cioloboc, Ovidiu Maier, sau Adrian Demian, de la tineret, dar din lotul echipei mari mai făceau parte Varró Sándor, Szabó István, Adrian Botezan, Varga Károly, Cristian Pintea, Horațiu Cioloboc, Lucian Nan, Cristian Stoica, Aurel Pâslaru, Erős Károly, majoritatea cu multe prezențe pe prima scenă.

Cu ocazia întâlnirii au fost rememorate loturile ASA-ului din anii 1990–1992, cu antrenorii Sólyom Csaba și Kiss Madocsa, ambii cu numeroase prezențe în prima divizie, jucători din perioada în care ASA juca în UEFA.

„Cel mai important lucru în acea perioadă era faptul că noi eram foarte buni prieteni și în afara terenului, eram tot timpul împreună, eram ca o familie mare. În anul 1991, cu juniorii 1 am obținut locul 3 în campionatul național și mulți dintre foștii coechipieri și-au relansat cariera, ca exemplu Claudiu Șomfălean, care mulți ani a fost atacantul echipei mari, iar Flavius, fratele său a fost 12 ani căpitanul echipei Gaz Metan Mediaș. Cu foștii coechipieri ținem legătura de prietenie și acum, prin intermediul facebook-ului, dacă nu putem altfel”, spune Kanyaró Zsolt, fiul fostului antrenor de la Sănătatea și IRA, Gheorghe Kanyaró. Acesta este fratele lui Attila, un mare talent al fotbalului mureșean, retras prematur din motive medicale.

Cu această ocazie s-a decis ca la următoarea întrunire, înainte de a se așeza la depănat amintiri, cei prezenți să joace și „o miuță” cu foștii coechipieri.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE