FOTO: Experimente de chimie cu Fonduri Științescu la ”Papiu” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 434 Vizualizări

FOTO: Experimente de chimie cu Fonduri Științescu la ”Papiu”

Proiectul ChemStem care se desfășoară în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2019 la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș este unul din proiectele care au câștigat finanțare prin fondul Științescu-Richter pentru chimie din județul Mureș, alcătuit din donații făcute de companii locale care sprijină educația științifică. Finanțarea necesară derulării proiectului a fost în valoare de 8.000 de lei.

De la experimente chimice, la tehnologia VR

Proiectul are ca scop promovarea disciplinelor științifice în rândul elevilor claselor VII-VIII, dezvoltarea abilităților practice ale acestora, acumularea de cunoștințe practice despre fenomene și principii, printr-o altă modalitate decât cea formală.
Sub îndrumarea profesorului coordonator Claudia Sabău, elevii claselor a VII-a și a VIII-a, de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” au realizat și observat experimente din kituri de chimie achiziționate cu ajutorul fondurilor Științescu-Richter, din care amintim: “chimie și culoare”, “semaforul chimic”, “vulcanul chimic”, “chimie și lumină”, “pila galvanică Daniell”, “baterii cu lamâi”, ”bateria zinc-carbon”, și multe altele.
Pe lângă aceste experimente chimice, elevii au folosit mediul intuitiv al tehnologiei VR în explicarea conceptelor mai puțin palpabile ale lumii fizice, ei explorând cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală lumea atomilor și moleculelor, ionilor sau elementele Sistemului Periodic.
Alături de profesorul coordonator, echipa de implementare este formată din următorii elevi de la colegiul ”Papiu”: Blenchea Maia, Pantea Miruna, Rădeanu Antonia, Gherman Alexia, Cârcu Andrei, Ban Radu, Voroneanu Paul și Kadar Octavian.
Aflat la final, ultimele experimente ale proiectului s-au desfășurat cu ocazia manifestărilor ce au avut ca scop celebrarea a 100 de ani de la înființarea Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian”.
Științele trebuie studiate într-o manieră atractivă, în măsură să stimuleze interesul copiilor, să dezvolte aptitudini specifice domeniului științe, să ușureze înțelegerea noțiunilor de chimie și fizică, să dezvolte gândirea critică, iar acest lucru acest lucru se poate face utilizând tehnologii noi și experimente care să le dezvolte creativitatea și abilitățile practice.
Fondul Științescu este o mișcare națională care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă de manuale. Științescu, a cărui menire e să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al științelor le oferă mentorilor – profesori, elevi, studenți, profesioniști din toate domeniile – finanțări, resurse, îndrumare, sprijin.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE