Trofeul Carpaților la tir cu arcul, la Acățari Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 278 Vizualizări

Trofeul Carpaților la tir cu arcul, la Acățari

Centrul Sportiv „Arcus Archery Center” din Târgu Mureș, condus de Kacso Sándor, organizează sub egida Federației Române de Arc Tradițional și Field (una dintre cele două federații a arcașilor din România), prima etapă a concursului național de tir cu arcul „Trofeul Carpaților”. Competiția va avea loc sâmbătă și duminică, în perioada 26-27 octombrie, în sala de sport din comuna Acățari, unde sunt așteptați peste 100 de arcași din întreaga țară.

Concurenții vor trage sâmbătă, începând cu ora 8.00, până în jurul orei 17.00, în ținte IFAA (Internationl Field Archery Association) în sistem de FLINT, pe șase distanțe diferite, la 6, 9, 13, 18, 23 și 27 de metri, iar în ziua de duminică se vor întrece de la aceeași oră, până în jurul orei 12.00, la proba de TARGET, mai exact țintă la 18 metri.

Pregătiri pentru Europene

Întrecerea de la Acățari constituie și un test important în vederea participării la Campionatul European (EIAC-European Indoor Archery Competition), competiție care va avea loc în luna martie a anului viitor, în localitatea Lisburn, aflată la periferia Belfastului, capitala Irlandei de Nord. La aceste întreceri vor participa și cinci arcași din Târgu Mureș. „Aceste întreceri ne ajută în pregătirea pentru Europene, ne putem testa cu această ocazie potențialul, să vedem unde mai avem de lucru. Este un mare avantaj pentru noi faptul că am obținut organizarea acestei întreceri, totodată o recunoaștere a tradiției acestei ramuri sportive la Târgu Mureș”, ne spune Kacso Sándor, organizator și unul dintre participanții care va reprezenta Târgu Mureșul și România în Irlanda de Nord. Ceilați patru mureșeni care vor fi prezenți sunt Moréh Zoltán și Tamás (tată și fiu), Nagy Zsolt și Ioana Cocan, toți fiind prezenți și în întrecerea de la Acățari.

Revenind la competiția internă, a doua etapă a concursului „Trofeul Carpaților” este programată în perioada 13-15 decembrie, în localiatea Valea Crișului din județul Covasna, iar finala se va disputa în 8-9 februarie, la Săsciori, în județul Alba.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE