Recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 144 Vizualizări

Recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare

Pentru că furturile din buzunare reprezintă o problemă veche, întâlnită peste tot, polițiștii de prevenire continuă activitățile de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a furturilor din buzunare în cadrul campaniei ”Siguranța bunurilor depinde și de noi!”, la nivelul județului Mureș.

”Cercetări realizate la nivel internaţional arată că hoţii speculează dificultatea omului de a fi atent în mai multe locuri deodată, dar şi că ei profită de oportunităţile pe care le observă: oameni neatenţi, obosiţi, dacă se poate sub influenţa alcoolului, care inclusiv din modul în care îşi ţin obiectele demonstrează că nu sunt conştienţi de riscurile ce pot apărea, nu sunt „pregătiţi” pentru prezenţa hoţilor”, se menționează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Mureș.

O categorie vulnerabilă sunt persoanele în vârstă, care au vigilența și viteza de reacție mai diminuate.

Polițiștii îndeamnă toți cetățenii să disemineze informațiile și sfaturile pentru siguranța celor din jur: rude, vecini, cunoscuți, pentru a-i ajuta să se ferească de hoți.

Recomandări pentru cetățeni:

– Pregătiți din timp bani pentru bilet, astfel nu va vedea nimeni câți bani aveți și unde îi țineți; dacă aveți card, nu notați pe el sau pe bilețele păstrate lângă el, codul PIN;

– Dacă aveți mai multe bagaje, puneți banii sau geanta în bagajul pe care îl puteți ține mereu sub observație;

– Când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

– Țineţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, imobilizată cu braţul;

– Dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

– Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor, acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun;

– Nu purtaţi la dumneavostră sume mari de bani dacă sunteţi nevoit, luaţi un taxi;

– Evitaţi să vorbiţi la telefon în locuri aglomerate sau mijloace de transport. Acest lucru nu doar vă va distrage atenţia, dar vă va ţine o mână ocupată.

Andreea GONDOR

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE