Proiecte pentru comunitate, în derulare la Iernut Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 340 Vizualizări

Proiecte pentru comunitate, în derulare la Iernut

Orașul Iernut este în continuă dezvoltare. Printre numeroasele proiecte care încă se află pe agenda Primăriei, unele dintre ele sunt pe cale să fie finalizate.
”Am dat ordinul de începere la continuarea lucrărilor de canalizare menajeră, stația de epurare și branșament de apă în satul Sălcud, luni, 28 octombrie au început lucrările. Urmează ca luni, 4 noiembrie, să dăm ordinul de începere la asfaltarea drumului DC 86 Iernut – Sălcud. Autorizația este eliberată de săptămâna trecută, iar lucrările sperăm că vor începe de săptămâna viitoare în funcție și de vreme. Cred că vom fi în măsură să asigurăm circa 2 kilometri în acest an, restul urmând să fie decontați la anul. Lucrările bineînțeles vor fi intrerupte pe perioada sezonului rece”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut.
Extinderea rețelei de canalizare a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) cu o valoarea totală de 6,63 de milioane de lei, și 147.000 de lei din contribuție proprie.
Asfaltarea drumului comunal DC 86 Iernut – Sălcud este un proiect finanțat din bugetul local în valoare de 10,5 miliooane de lei.
Alte proiecte sunt încă în pregătire, în diverse faze, proceduri de achiziție, de lucrări, de proiectare și execuție.
”Canalizarea din cartierul Mihai Eminescu Nou, care se apropie de finalizarea procedurilor. De asemenea, am încheiat lucrările pe strada Maior Tiberius Petre – lucrările de canalizare și branșamente de apa canal. Urmează ca din primăvară să începem lucrările la asfaltarea unor străzi din Sfântu Gheorghe, proiect care, în lunile de iarnă ne vom ocupa de licitație. Și urmează o serie de străzi care au rămas neasfaltate”, a continuat Ioan Nicoară.
În ceea ce privește alte proiecte, numeroase sunt în diferite etape: studiu de fezabilitate pentru proiectul de alimentare cu apa în localitatea Oarba de Mureș, proiect ce urmează să fie depus la Fondul Național de Investiții. Și căminele culturale de la Cipău și Lechința sunt în pregătire pentru finanțare la Compania Națională de Investiții.
”Avem o serie de proiecte care încă sunt în proceduri: casa de cultură, primăria – care e în procedură de proiectare, în perioada de iarnă vom face achiziția pe lucrări. La fel sunt blocurile pe care le-am pregătit pentru anvelopare, reabilitarea termică a patru blocuri de locuințe rezidențiale. Momentan încă suntem în fază de achiziție la managementul proiectului ceea ce înseamnă că tot în primăvară vom avea finalizată procedura de achiziție a lucrărilor și vom demara lucrările”.
În ceea ce privește blocurile sociale, proiectul încă este în procedură de proiectare. Primarul speră ca până la începutul anului următor să se demazere procedura de achiziție a lucrării.

Andreea GONDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE