Handbalistele revin acasă Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Handbalistele revin acasă

Echipa feminină de handbal CSM Târgu Mureș întâlnește sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, formația CS Universitatea Reșița. Întâlnirea face parte din programul etapei a VII-a, a doua din returul 1 și vine după primul eșec înregistrat în această ediție de echipa antrenorilor Mihaela Evi și Daniel Pop. Mureșencele au fost învinse în etapa precedentă oarecum surprinzător, 28-33 la Oradea cu CSU din localitate și au cedat astfel primul loc în clasamentul seriei D în favoarea arădencelor de la Crișul Chișineu Criș. Reșițencele ocupă după 6 partide locul 4, cu 3 victorii și tot atâtea înfrângeri, dar au fost de fiecare dată un adversar redutabil. Deși mureșencele s-au impus și în ediția trecută în toate cele patru întâlniri, deseori victoriile au fost obținute cu oarecare dificultate.

 

„Fluierași”, brigadă clujeană, feminină

La fel ca și în ediția precedentă, aceleași patru formații și-au manifestat intenția de a ataca cele două locuri care duc la barajul pentru promovarea în Liga Națională. Lucrurile stau însă oarecum diferit în felul de a aborda noul sezon. Dacă echipa din Chișineu Criș, cea din Oradea și chiar adversara mureșencelor de sâmbătă au încercat să-și întărească loturile, formația mureșeană a slăbit mai degrabă, pierzând câteva jucătoare. Plecarea celor aduse pentru întărirea lotului s-a dovedit o tentativă eșuată, iar pierderea Carolei Stângu a fost completată de accidentarea Andreei Târșoagă. Cu toate acestea, mureșencele au reușit să se impună și pentru a cincea oară în duelul cu bănățencele. În tur au învins cu 22-19, dar s-au întrebuințat serios pentru a obține victoria, după ce au avut avantaj minim la pauză (10-9) și au reușit să se desprindă abia după pauză, evoluând deseori cu câte două jucătoare eliminate. Victoria în această partidă este mai mult decât necesară pentru rămânerea în lupta pentru atacarea primei poziții, cu atât mai mult cu cât jocul cu principala candidată din acest prim retur se va disputa la Arad.

Întâlnirea va fi condusă de cuplul de arbitre clujene Diana Canta și Raluca Nicolae.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE