FOTO: La Svinica, în Slovacia, pe urmele lui Gheorghe Șincai

Istoric, lingvist, filolog și teolog, Gheorghe Șincai s-a numărat printre părinții fondatori ai națiunii române moderne. Prin scrierea primei istorii a tuturor românilor, Șincai poate fi considerat un profet, cum spunea Al. Papiu Ilarian. Marele filolog Bogdan Petriceicu Hașdeu, cu toate că a combătut exagerările latiniste ale Școlii Ardelene, se referea la Șincai ca la sublimul Prometeu al neamului românesc, care a suferit de bună voie toată furia unui martiriu de o viață întreagă, fiindcă îndrăznise nenorocitul a răpi pentru frații săi […] fulgerul lui Joe: istoria românismului. A. D. Xenopol considera că autorul Hronicii este nemuritorul întemeietor al istoriografiei române, un om fenomenal, o adevărată minune. Lucian Blaga, care și-a scris opera despre Școal Ardeleană într-un regim de cenzură ideologică, aprecia că în opera lui Șincai a palpitat conștiința națională, sporită de perspectiva romanității.
Erudit prin excelență, Șincai a fost autorul colecției de izvoare istorice Rerum spectantium ad universam gentem Daco-Romanum, prin care marele învățat a oferit o istorie românilor din cele mai vechi timpuri până în secolul al XVIII-lea. Pe baza acestei opere a scris celebra lucrare Hronica vechimii și a mai multor neamuri, prima sinteză de istorie a românilor. Împreună cu Samuil Micu, Gheorghe Șincai a tipărit și prima gramatică a limbii române, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, apărută la Viena în anul 1780. Director al școlilor „naționale” unite din toată Transilvania, Gheorghe Șincai a organizat peste 300 de școli, pentru care a tipărit numeroase manuale didactice. S-a numărat printre principalii autori ai memoriului înaintat la 1791 împăratului de la Viena în numele națiunii române, intitulat Supples Libellus Valachorum. Prin argumente de ordin istoric și demografic, Supplexul cerea reașezarea națiunii române în drepturile sale cetățenești, egalitatea în drepturi cu națiunile politice și reprezentarea proporțională a românilor în viața publică.

Precursor al unității naționale

Scrierea operei istorice a poporului român a reprezentat pentru Șincai o întreagă odisee, cu enorme sacrificii. A fost primul în cultura română care a prefigurat ideea de jertfă a istoricului, cu gândul la un viitor fericit pentru poporul său, convins că prin opera lui istorică și filologică poate contribui la emanciparea națiunii sale. Iată documentele originii, titlurile nobleței voastre, iată temelia trecutului și a viitorului vostru, spunea Al. Papiu Ilarian cu gândul la sentimentele care l-au stăpânit pe Șincai în marea lucrare de recuperare a istoriei poporului român.
Istoricii au văzut în Gheorghe Șincai un precursor al unității naționale, iar viața lui un model, al jertfei pentru națiune, un mod de a te legitima ca istoric.
Din păcate, Hronica vechimii și a mai multor neamuri, din care Gheorghe Șincai a publicat doar primele pagini, a trebuit să aștepte aproape 40 de ani până a fost publicată în întregime, în 1853, la Iași. Dar, mai grav, omul care a oferit documentele nobleții poporului român a murit departe de locurile dragii ale Transilvaniei, 50 de ani nimeni neștiind unde și-a găsit sfârșitul. Așa cum remarcă Ioan Chindriș, despre Gherghe Șincai știm că a murit singur, pe pămînt străin, că a fost îngropat în țărână străină și că nici un român nu i-a văzut vreodată mormântul. Potrivit majorității istoricilor, Gheorghe Șincai s-a stins din viață la 1816, în localitatea Szinnye din Slovacia, unde s-a retras în ultimii ani ai vieții sale, la familia Wass de Țaga. Istoricii au în vedere copia de pe Extrasul morților Parohiei Keletsény de care aparținea satul Szinnye (Svinica), apărută în ziarul Concordia, nr. 51 din 1866. Aici se consemna că Georgius Sinkay a decedat la data de 2 noiembrie 1816, în vârstă de 75 de ani (de fapt, avea 62 de ani), fiind înmormântat de preotul greco-catolic Andreas Koleszar, în satul Szinnye (Svinica).
În 1869, în discursul de recepție de la Academia Română, Alexandru Papiu Ilarian a făcut prima reconstituire biografică a lui Gherghe Șincai. În entuziasmul generat de discursul lui Papiu, s-a propus aducerea în țară a osemintelor lui Șincai. Dar, treptat, entuziasmul s-a stins. În 1968, scriitorul Romulus Rusan a vizitat localitatea Svinica pentru a merge la mormântul lui Șincai. Un preot în vârstă i-a spus că în anul 1945, în urma unui bombardament care a lovit și cimitirul, acesta a fost distrus și strămutat în altă parte…

Delegație din Râciu, în Slovacia

După 203 ani de la moartea lui Gheorghe Șincai, Primăria comunei Râciu a luat inițiativa reluării cercetărilor privind locul de deces al marelui învățat, pentru ridicarea unui monument funerar în cimitirul unde-și doarme somnul cel de veci istoricul, filologul și teologul născut între satele Râciu și Șamșud în anul 1754, în casa bunicului său dinspre mamă. S-a început o febrilă corespondență cu Primăria din Svinica. În cele din urmă, faptele relatate în ziarul Concordia din 1866 au devenit o certitudine. În dimineața zilei de 24 octombrie, o delegație formată din preoți și oameni de cultură, în frunte cu primarul comunei Râciu, domnul Ioan Vasu, a plecat spre Svinica, localitate aflată la 15 kilometri de orașul Košice. Acolo am fost primiți de membrii consiliului, de primarul localității, de preoții celor două confesiuni, reformată și greco-catolică, de cercetătoarea Marta Čiderová, care ne-a prezentat o scurtă istorie a localității, o copie după fila din Registrul parohial în care se menționează decesul lui Gheorghe Șincai. De asemenea, ne-a prezentat harta cimitirului în care a fost înmormântat Gheorge Șincai. De la doamna Marta Čiderová am aflat că în secolul al XVIII-lea la Svinica s-au așezat păstori valahi, de religie greco-catolică. Îi spunem că de fapt erau români, iar dânsa ne mărturisește că și ea are origini valahe, românești. Autorităților comunei le prezentăm intenția noastră, de a ridica un monument funerar la Svinica, în cimitir, și să ducem într-o urnă pământ la Biserica Greco-Catolică din Râciu, unde printr-un monument funerar se va marca aducerea simbolică a trupului lui Șincai acasă. Oamenii de la Svinica sunt deosebiți de cooperanți cu intențiile noastre, ne mărturisesc că sunt foarte mândri că în cimitirul satului se află osemintele unei mari personalități a culturii românești. A doua zi, suntem invitați să vizităm vechea biserică a satului, ridicată în secolul al XII-lea, acum transformată în muzeu. La întrebarea noastră, dacă Șincai a putut vizita biserica, ne spune că fiind aproape de castelul familiei Wass, cu siguranță a intra în ea. Apoi, întreaga delegație, însoțită de Primarul de la Svinica și de colegii săi de la Primărie, ne deplasăm la cimitirul comunei. Acolo s-a săvârșit o slujbă de pomenire, ecumenică, oficiată de un preot greco-catolic din Slovacia, de doi preoți greco-catolici din România și de un preot ortodox. Momentul este înălțător, oamenii au lacrimi în ochi, Șincai a fost omul care, prin opera sa, a contribuit la nașterea națiunii române moderne. După slujbă, cu acordul primarului de la Svinica, alegem locul de amplasare a monumentului funerar, la intrarea în cimitir. Primarul comunei îi propune domnului Vasu, primarul de la Râciu, să identifice un atelier în Slovacia, aproape de ei, pentru ridicarea monumentului, din granit, pentru a dăinui peste veacuri. Într-o urnă, dusă din România, într-un adevărat ritual al înmormântării, punem pământ pentru a fi adus la Râciu.
Simbolic, însă, prin țărâna adusă din pământul cimitirului de la Svinica în pământul de la Râciu, Gheorghe Șincai se întoarce acasă.

Cornel SIGMIREAN