- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 408 Vizualizări
Tradiția șezătorii, cu Grupul „Ibășteana la întâlnirea tinerilor din protopopiatul Târgu-Mureș
1 noiembrie 2019Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, joi, 31 octombrie 2019, la Liceul Tehnologic Electromureș din Târgu-Mureș, a avut loc Întâlnirea de toamnă a tinerilor din protopopiatul Târgu-Mureș. Invitații speciali ai manifestătii au fost membrele grupului „Ibășteana” care au prezentat într-un mod artistic cu totul deosebit „viața la șezători”. De asemenea, alături de elevii și cadrele didactice ale Liceului care a găzduit acest eveniment, au fost prezenți numeroși tineri însoțiți de profesorii de Religie ai școlilor târgumureșene. Cu prilejul acestei manifestări deosebite, lor li s-au alăturat părintele prof. dr. Claudiu Chiorean, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, părintele Eugen Cândea, secretar al protopopiatului Târgu-Mureș, și părintele Horațiu Sita, reprezentant al Grupului de Inițiativă pentru Tineret.„Gazdele, coordonate de prof. ing. Cozma-Matei Ionuţ, directorul Liceului, Mihaela Belean, profesor de Religie, alături de alte cadrele didactice inimoase, au pregătit cu mult profesionalism această întâlnire. Evenimentul a fost dedicat Anului omagial al satului românesc (al preoților, profesorilor și primarilor gospodari), organizat de Grupul de Inițiativă pentru Tineret al protopopiatului Târgu-Mureș, coordonat de părintele protopop Olimpiu Zăhan, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Liceul Tehnologic Electromureș din Târgu-Mureș. Timp de o oră, această întâlnire inedită i-a transpus pe toți participanții în atmosfera autentică a satului românesc, precum și în spiritul țăranului român păstrător al credinței și tradițiilor străbune”, a precizat părintele Horațiu Sita.
Sursă: www.reintregirea.ro
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu