Home / Business / Povestea se colorează mai departe. DAW Bența, celebrată la majorat printr-o Gala Aniversară

Povestea se colorează mai departe. DAW Bența, celebrată la majorat printr-o Gala Aniversară

Distribuie

E anul 2001, suntem în comuna Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, România. Un antreprenor tânăr, susținut de familie în libertatea de a dezvolta și chiar de a greși, începe să scrie povestea unui brand care face istorie în țara noastră și peste hotare. Se numește Remus Aurel Bența și acum 18 ani a avut puterea, viziunea și curajul de a propune o asociere – un joint-venture – unei familii germane cu tradiție, la acel moment, în domeniul vopselelor – familia Murjahn, deținătoarea companiei Deutsche Amphibolin-Werke (DAW). Așa s-a născut, succint, DAW Bența, unul dintre cei mai importanți producători de vopsele, lacuri și materiale de finisaj în construcții din România. Majoratul companiei a fost celebrat miercuri, 30 octombrie, prin Gala Aniversară DAW Bența 18 ani la Centrul de Evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureș, alături de echipa companiei, parteneri, colaboratori, reprezentanți ai autorităților județene și locale. A fost o seară magică, cum magică este și povestea oricărei afaceri de succes care rezistă peste un deceniu în România. A fost magică, de asemenea, pentru că pe aceeași scenă s-au întâlnit delicata soprană Alis Făiniță, maestrul vrăjitor al naiului Gheorghe Zamfir și una dintre cele mai bune voci masculine românești – Marcel Pavel, oferind, prin muzica lor, emoție și suflet, iar cei prezenți răsplătindu-i cu aplauze.

 

Remus Aurel Bența: Cei 18 ani de activitate au fost o provocare continuă”

 

Cum se scrie și se imprimă în minte povestea unui brand și a mărcilor care îl susțin? Care e magia din spatele majoratului unei afaceri născute undeva într-o comună din mijlocul României? Ce ingrediente sunt necesare pentru ca povestea unei afaceri ajunsă la majorat să fie una de succes, chiar dacă evoluția poate fi comparată cu o electrocardiogramă, semn al vieții pulsând, al unor momente de vârf și al unor ușoare clipe de respiro și repaus? Sunt doar câteva întrebări la care participanții la Gala Aniversară DAW Bența 18 ani au putut afla răspunsul de la cei doi creatori ai acestui brand de succes al României, invitați pe scena Centrului de Evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureș de către gazda serii, Dan Croitoru.

 

“Au trecut mai bine de 18 ani de când dorința mea de a începe o activitate antreprenorială care să valorifice experiența familiei mele în domeniul construcțiilor m-a făcut să văd în grupul DAW și brandurile pe care le promovează de peste 130 de ani o oportunitate reală pentru piața materialelor de finisaje în construcții din România. Astfel a luat ființă compania DAW Bența în anul 2001.

Vreau să îi mulțumesc tatălui meu, Remus Bența, unchiului meu, Lazăr Bența, pentru încurajare și susținere și pentru libertate.

Vreau să îi mulțumesc familiei Murjahn, asociatului meu dr. Ralf Murjahn, care în această seară este împreună cu noi, pentru încrederea continuă pe care au investit-o în acest parteneriat.

Dragi prieteni, sunt copleșit, bucuros și apreciez faptul că ați răspuns invitației noastre de a petrece această seară aniversară împreună.

Începută cu o mână de oameni care aveau cel mai important capital la vremea respectivă, entuziasmul și ambiția de a reuși, promovarea brandului Caparol pe piața românească a reprezentat un deziderat pe care timpul l-a recunoscut și l-a confirmat ca o certitudine. Ca și pentru mulți dintre dvs., cei 18 ani de activitate au fost o provocare continuă, cu foarte multe momente bune și cu momente de încercări. Important este că față de aceste momente putem privi cu satisfacția unei munci făcute cu dăruire și cu pasiune. Am luat toate aceste momente ca o nouă experiență care ne-a putut forma și dezvolta ca antreprenori și specialiști.

Compania DAW Bența reprezintă interesele grupului DAW în România, Bulgaria și Republica Moldova și sunt așa de bucuros și mândru că peste 90% din produsele pe care le comercializăm sunt fabricate în România, în județul Mureș, în Sâncraiu de Mureș”, ne-a condus Remus Aurel Bența, CEO DAW Bența, spre începuturile și spre ceea ce este astăzi compania, un producător valoros, consolidat printr-un mix câștigător – o echipă unită și solidă, un portofoliu diversificat și de calitate și un managament vizionar, curajos și inovator.

Antreprenorul le-a mulțumit pentru încredere partenerilor comerciali -distribuitori, arhitecți, constructori, aplicatori, designeri, furnizori de materii prime -, băncilor, autorităților locale și, bineînțeles, echipelor DAW Bența România, Bulgaria și celei din Republica Moldova.

“În plan personal, vreau să le mulțumesc soției mele, Ioana, și celor două fetițe, Anastasia Ioana și Ecaterina Maria, pentru că suportă în casă un antreprenor”, a spus Remus Aurel Bența, înainte de a încheia astfel: “Sinergia între devotamentul echipei, încrederea partenerilor și calitatea brandului Caparol au reprezentat și reprezintă motorul dezvoltării companiei DAW Bența ca și grup”.

 

Puțină istorie

 

Până să îl ascultăm pe al doilea creator, invitații s-au lăsat purtați, prin imagini, prin istoria companiei DAW Bența, care s-a clădit având în ADN câteva valori: să fie un partener onest și de încredere pentru clienți și angajați, să adopte o filozofie de business sustenabilă pe termen lung și să utilizeze capitalul de inovație al grupului DAW. Astăzi, portofoliul cuprinde circa 300 de produse diferite, o creștere de câteva zeci de ori față de acum 18 ani, compania a deschis centrele Caparol, una din mărcile brandului DAW Bența, centre unde expunerea produselor este una profesională și profesionistă, clienții primesc suport tehnic, și li se explică beneficiile utilizării produselor și soluțiilor DAW Bența cât mai adecvat.

DAW Bența înseamnă astăzi peste 280 de angajați care acoperă activitățile de vânzare, logistică și producție, atât la sediul central din Sâncraiu de Mureș, cât și la reprezentanțele proprii din țară. Din 2006, compania este prezentă și în Republica Moldova și în Bulgaria.

 

Dr. Ralf Murjahn: “Am construit o prietenie”

 

Dr. Ralf Murjahn, CEO DAW SE, ne-a întors în timp până în 1885, borna istorică de la care a început construcția grupului german. În acel an, stră-străbunicul actualului CEO căuta magnetită în mina pe care o deținea. A găsit, în schimb, o rocă minerală numită amfibolit pe care a cercetat-o timp de 5 ani. Cu trei persoane angajate, în 1890, fondatorul DAW începea producția de pudră de vopsea care era rezistentă la foc, intemperii și era un produs antiseptic. Afacerea a fost continuată de străbunicul, bunicul și tatăl actualului CEO, cunoscând și momente foarte bune și unele de declin, însă de 75 de ani, compania a fost doar pe creștere.

“Cred că o mare parte a succesului se datorează faptului că familia mea a încercat să fie un partener de încredere pentru clienți și angajați. În al doilea rând, întotdeauna am crezut în puterea inovării, de la amfibolitul cu care nu am știut ce să facem până la numeroasele inovații pe care le-am dezvoltat în cei 134 de ani de activitate.

Și, cu siguranță, ca o afacere de familie avem o viziune pe termen lung, iar deciziile noastre sunt întotdeauna decizii pe termen lung.

În 2001, valorile familiei noastre s-au întâlnit cu valorile familiei Bența. Și ca orice antreprenori, amândouă am experimentat și momente bune și rele, dar când am început să lucrăm împreună am avut doar creșteri. Bineînțeles, nu fiecare an a fost un an foarte bun, însă a fost atât de multă încredere și credință în asocierea noastră, încât ne-am revenit de fiecare dată din momentele mai proaste și am crescut încontinuu.

Și acum că România este în Uniunea Europeană, este și mai interesant pentru piața noastră și cred că românii sunt clienți extraordinari, culoarea, design-ul și stilul de interior sunt o parte importantă și de bază a vieților lor”, a rememorat Dr. Ralf Murjahn, CEO DAW SE.

Acesta a apreciat, în mod deosebit, la finalul discursului său, parteneriatul de afaceri cu familia lui Remus Aurel Bența, spunând că “suntem extrem de recunoscători”.

“Unii oameni spun să nu amesteci afacerile cu viața privată. Noi am făcut altfel. Remus și cu mine am împărțit multe momente particulare, nu doar perspective de afaceri și viziuni, ci și o serie de viziuni și momente private și am construit cu adevărat o prietenie care este una dintre bazele acestei asocieri”, a mai adăugat dr. Murjahn, înainte de a-i înmâna partenerului său Remus Aurel Bența un cadou de majorat al companiei.

 

Gânduri bune din partea reprezentanților autorităților

 

Prefectul Mircea Dușa a fost prima oficialitate care a felicitat managementul și echipa companiei pentru cei 18 ani de activitate în sectorul producție, subliniind că industria este motorul dezvoltării unei economii.

“Îmi face plăcere să particip la o asemenea activitate pentru că întotdeauna trebuie să promovăm și să premiem excelența. (…) Este de apreciat activitatea investitorului, aceea de a investi an de an în dezvoltarea capacității de producție pe care a înființat-o acum 18 ani. Conducerea companiei a înțeles că progresul este foarte important și dacă nu ții pasul cu progesul, rezultatele nu vor fi cele scontate”, a spus prefectul.

Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, le-a urat apoi mult succes și La mulți ani!

“Cred că în viața noastră de toate zilele sunt o mulțime de competiții, sunt competiții la nivel politic, sunt competiții între localități, județe, regiuni, între țări, între societăți comerciale, sunt competiții la nivelul firmelor între angajați, dar ceea ce este foarte bine și ceea ce văd în seara asta este că această competiție, firma DAW Bența a câștigat-o la toate nivelurile. (…) Cred că DAW Bența este o societate comercială cu care ne putem mândri în toată țara și cu această ocazie mi-aș dori să le spun mult succes și cât mai multe investiții”, a spus președintele care a avut și câteva urări personale pentru acționari.

Seria discursurilor oficiale a fost încheiată de Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș.

“Sunt câteva pilde care trebuie remarcate și pe care le spun cu mare plăcere, ce înseamnă tradiția, ce înseamnă familia, ce înseamnă adevăratele valori ale acestei țări la care trebuie să aspirăm și pe care nu trebuie să le abandonăm. Familia Bența a demonstrat-o din plin și îl felicit pe vecinul meu, domnul Bența, familia lui, modul în care a știut să își crească copiii, să crească o familie și să încredințeze lor lucrurile care ați auzit că au fost spuse de cei din Germania”, a punctat acesta.

 

Distincții pentru membrii echipei

 

Remus Aurel Bența și Ralf Murjahn au acordat în finalul galei aniversare plachete celor mai vechi angajați precum și șefii echipelor DAW Bența.

Au fost distinși astfel Cătălin Panchici, considerat omul potrivit la locul potrivit, cel mai vechi angajat, în prezent, șeful Reprezentanței București, și Elena Cocan, de 18 ani operator colorare în DAW Bența. Doamna Cocan a fost distinsă pentru dedicare și loialitate, prin mâinile sale trecând camioane întregi de vopsea și tencuială și contribuind semnificativ atât la realizarea colorărilor cât și la validarea și stabilirea de rețete noi.

Au urcat apoi pe scenă liderii echipelor DAW Bența, răsplătiți cu câte o plachetă, dar și cu câte o expresie care îi descrie cel mai bine: Boris Gitev, director executiv DAW Bența Bulgaria – “vârf de lance”, Cornel Tătaru, director de logistică – „curea de transmisii”, Costel Zeceș, director retail – „perseverență și ambiție”, Gheorghiță Nicolae – “mereu aproape”, Zsolt Hajducsi, director de producție adezivi – “inginerul preocupat”, Laszlo Dan Ioan, manager proiecte informatice – „pionierul sistemului informatic”, Luminița Bogățan, șef birou financiar – “albinuța dedicată”, Maria Suciu, CFO – “mână de fier în mănușă de mătase”, Mihai Branea, director de producție vopsele și tencuieli – „mereu productiv”, Mihai Todea, manager al departamentului de dezvoltare și suport – “esența noastră tare”, Petru Moldovan, director executiv –„arhitectul soluțiilor”, Sergiu Aftenev, director executiv DAW Bența Republica Moldova – „talentul care cucerește”, Sorin Rus, manager de vânzări – „vânătorul de trofee”, Vasile Urzică, director tehnic – „estetica perfecționismului”, Cristian Răchită, manager stocuri – “veriga rezistentă”, Daniel Pintea, director de producție fabrica de polistiren – “neobosit și de nădejde”, Doina Gorea, director de vânzări – “dedicare și loialitate… pentru totdeauna”, Emanuel Suciu, coordonator marketing – „artistul promovării”, Radu Merdari, director executiv – „maestru în arta comunicării și a războiului”, căruia Remus Aurel Bența i-a mulțumit “pentru loialitate și pentru că a fost onest și dedicat acestui proiect”.

 

Un trio muzical vibrant

 

Seara nu ar fi fost completă, poate, deși a fost copleșitoare emoțional, comprimând 18 ani de viață în lumea dură a afacerilor, dacă nu ne-am fi bucurat în două rânduri de maestrul Gheorghe Zamfir și a sa muzică răsunând din naiul fermecat. Acompaniat de Orchestra Metropolitană București, “vrăjitorul naiului” a interpretat binecunoscute piese precum The Lonely Sheperd, El Condor Pasa, Love Story sau Ciorcârlia, dar a și cântat impresionând cu vocea sa.

“Prin grija mamei male, atunci când eram copil adormeam pe muzica maestrului Gheorghe Zamfir aproape în fiecare seară și vreau să îi mulțumesc maestrului Gheorghe Zamfir pentru popasul muzical deosebit, îi mulțumesc că există și că prin el seara aceasta poate fi mai frumoasă”, avea să își exprime admirația și aprecierea față de maestru, între cele două intervale muzicale, Remus Aurel Bența.

Delicata soprană Alis Făiniță și una dintre cele mai bune voci masculine românești – Marcel Pavel au adus, de asemenea, frumusețea muzicii pe scena Centrului de Evenimente RAB. Cei trei invitați au încheiat împreună momentul muzical, care s-a dovedit o combinație fericită de virtuozitate la prima întâlnire.

Vă așteptăm și mâine aici, pentru că povestea merge mai departe la inaugurarea celor două unități de producție noi de la Sâncraiu de Mureș, o investiție de 7 milioane de euro care dublează capacitățile de producție și vor consolida poziția companiei DAW Bența ca jucător strategic în piața sistemelor de termoizolații.

Ligia VORO

Sursa foto: DAW Bența

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.