Balul Palatului, momente inedite și planuri de viitor Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 289 Vizualizări

Balul Palatului, momente inedite și planuri de viitor

Pentru a 3-a ediție, Balul Palatului își propune să fie din ce în ce mai spectaculos. Așadar, în data de 20 noiembrie începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureș, mureșenii sunt invitați să participe la un eveniment care își presupune să creeze o atmosferă autentică a balurilor în stil vienez.

Donație importantă

Ca în fiecare an, organizatorii Balului Palatului aleg un beneficiar care să se bucure de o donație importantă. De această dată, beneficiară este Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș.
”Donația din acest an constă în patru partituri foarte importante și anume: Hector Berlioz – Simfonia fantastică, Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia 36 și Simfonia 41, și Ludwig van Beethoven Simfonia 6. Acestea sunt patru capodoperele pe care le-am achiziționat, bineînțeles consultându-ne cu directorul Filarmonicii, Vasile Cazan”, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, Cristina Manoilă, organizatoare a evenimentului.
La aceeași conferință s-a menționat și faptul că partiturile care vor fi donate Filarmonicii au fost achiziționate de la o imprimărie germană, care este specializată în imprimarea unor asemenea capodopere. Prețul unei astfel de partituri variază între 300 și 800 de euro.
”Pentru Filarmonică este foarte important să primească astfel de donații, noi trăim din note muzicale, partitura este pâinea de pe mesele noastre. În zilele astea este greu să găsești susținere pentru a procura astfel de materiale care trebuie să fie tipărite numai la edituri specializate. Lucrările sunt foarte necesare pentru că sunt niște capodopere care au fost și vor fi mereu interpretate”, a menționat, în cadrul aceleași conferințe, Vasile Cazan, directorul Filarmonicii Târgu-Mureș.

Momente artistice atractive

Pentru că tema principală a balului este stilul vienez, participanții se vor bucura de momente de vals, de un dineu cu meniu exclusiv, muzică live asigurată de Nathalie Peña – Comas, soprană provenită din Republica Dominicană, Franz Gurtelschmied, tenor din Viena, de asemenea va cânta și Orghestra Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureș, dirijată de către Pablo Boggiano, din Argentina. Pe lângă participanții amatori de vals, vor dansa și membrii ai Baletului Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și ai Clubului DanceArt Târgu-Mureș, coregrafați de către Katalin și Marton Somodi.
Katalin Somodi este, pentru al treilea an, coregraf al Balului Palatului, iar anul acesta dansatorii vor evolua pe scenă cu un moment indedit.
”Balul va începe cu momentul artistic susținut de un grup de copii. La început vor evolua nouă perechi de copii cu vârsta de până la 10 ani, după care vor veni copii mai mari începând cu 12 ani până la 15 ani. Anul acesta vrem să schimbăm puțin atmosfera, nu vor mai dansa vals vienez ci vor performa un dans tango pasional. La sfârșit vor veni 11 perechi de seniori printre care și noi, antrenorii clubului, care vom menține tradiția și vom dansa un vals vienez”, a spus Katalin Somodi antrenor Club DanceArt Târgu-Mureș.

Expoziție de pictură

Partenerul Balului Palatului, Muzeul Județean Mureș, beneficiarul donației din primul an, se bucură și de această dată de o mică donație.
”În pauzele de scolializare ale Balului Palatului, la etajul I va putea fi admirată expoziția de pictură a pictoriței Cristina Rusu, tânără artistă, mai puțin cunoscută în țară, ea fiind cunoscută și școlită peste ocean. Cristina Rusu a dorit în mod special să facă o donație Muzeului Județean cu ocazia Balului Palatului”, a precizat Cristina Manoilă.

Operele lui Brâncuși, prezente la a 4-a ediție

În ceea ce privește ediția a 4-a a Balului Palatului, directorul Muzeului Județean Mureș pregătește o surpiză inedită.
”Pentru că încercăm în fiecare an să oferim ceva în plus, în acest an Galeria Temporară unde avem expoziția de artă transilvană interbelică va fi deschisă pe durata evenimentului. Pentru următoarea ediție, ni s-a confirmat de la Muzeul de Artă Județeană Craiova că o să ne împrumute o statuie a celebrului Constantin Brâncuși și foarte probabil și familia care are în proprietate ”Cumințenia Pământului” va accepta această colaborare. Așadar, aceste capodopere vor putea fi admirate la ediția a patra a Balului Palatului”, a afirmat Soos Zoltan, directorul Muzeului Județean Mureș.

Andreea GONDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE