Start în retur, favorabil mureșenelor Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 83 Vizualizări

Start în retur, favorabil mureșenelor

Miercuri, 6 noiembrie, se dispută partidele etapei a VIII-a, prima din returul Campionatului Național de handbal al juniorilor I. În seria B cele două formații mureșene au ocazia de a se desprinde de urmăritoarele lor. Sarcină mai dificilă o are formația CSȘ Sighișoara. Vicecampioană a ediției precedente, echipa sighișoreană se află pe locul secund, în urma celor de la CSȘ Dinamo Brașov și vor întâlni de la ora 14.00, în deplasare, ocupanta locului 3, CSȘ Odorheiu Secuiesc. O victorie a mureșenilor i-ar desprinde de harghiteni, dar ar oferi și celeilalte echipe mureșene, LPS Târgu Mureș, să urce pe podium. Aceștia se află pe locul 4 și vor evolua pe teren propriu, în sala LPS, de la ora 15.00, cu CSȘ Sibiu, aflată la rândul ei la 3 puncte în spatele lor. Clasamentele în campionatele juniorilor au însă o particularitate mai greu de controlat din afară: se acordă puncte bonus sau penalizări pentru respectarea sau nerespectarea unor cerințe de vârstă sau talie, iar punctele se adaugă sau se scad după ce ajung și sunt analizate foile jocurilor la federația de specialitate. În acest moment clasamentul primelor clasate se prezintă astfel (pot apărea puncte în plus sau minus): 1. CSȘ Dinamo Brașov 20 puncte (7 jocuri, toate cu victorii), 2. CSȘ Sighișoara 17 puncte (6 victorii, o înfrângere), 3. CSȘ Odorheiu Secuiesc 15 puncte (5 victorii, 2 înfrângeri), 4. LPS Târgu Mureș 13 puncte (4 victorii, 3 înfrângeri), 5 CSȘ Sibiu 10 puncte (2 victorii, 1 egal și 4 înfrângeri).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE