Home / Sport / Antrenoare și 3 junioare la lotul național

Antrenoare și 3 junioare la lotul național

Distribuie

Victorie de final de an a handbalistelor junioarele. În ultima etapă disputată în acest an calendaristic în seria E a Campionatului Național de handbal al junioarelor 1, a VIII-a a ediției, CSM Târgu Mureș s-a impus așteptat în deplasarea de la CSȘ Zalău, câștigat cu 33-15 (17-11) și se menține pe primul loc în clasamentul seriei.

Marcatoarele mureșencelor au fost: Roxana Guță 7, Sarah Darie 6, Luciana Bercea 5, Monica Bărăbaș 5, Andreea Târșoagă 4, Tania Coșarcă 4, Flavia Munteanu 2. Campionatul junioarelor se va relua abia în 18 ianuarie, dar mureșencele vor mai susține sâmbătă ultimul meci al anului și în seria D a Diviziei A, la Timișoara, cu CSU Vest. Acesta a fost și unul dintre motivele care au făcut ca în fruntea listei marcatoarelor să apară alte nume decât cele obișnuite, unele fiind odihnite în vederea partidei de sâmbătă.

Mai mult, pentru trei dintre componentele echipei începe o nouă „aventură”. Alături de antrenoarea Mihaela Evi, care urmează a fi antrenor secund la lotul de junioare al României, Sarah Darie, Carla Lăcătuș și Tania Coșarcă au fost convocate la lot, după ce portarul Ioana Ugran a fost și ea convocată la lotul de Tineret. Echipa de junioare va disputa în 29 și 30 noiembrie două partide amicale cu echipa similară a Elveției. Dacă pentru primele două convocarea la lot nu este o premieră, la fel ca și în cazul multor alte jucătoare mureșene, pentru Tania Coșarcă (foto) acesta este un debut la lotul în care selecționerii vor să testeze și alte jucătoare.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.