VIDEO: Vass Levente, lobby pentru statuia Principelui Bethlen Gábor Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 964 Vizualizări

VIDEO: Vass Levente, lobby pentru statuia Principelui Bethlen Gábor

Deputatul UDMR de Mureș dr. Vass Levente a publicat sâmbătă, 16 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, un filmuleț intitulat ”Să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci prin faptă și adevăr. Așa vom cunoaște că suntem din adevăr”, citat extras din Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostul Ioan.

 

În respectivul filmuleț, secretarul Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților vorbește despre importanța datei de 15 noiembrie, în care s-a născut, în anul 1580, și a trecut în eternitate, în anul 1629, Principele Bethlen Gábor, personalitate care va avea o statuie în municipiul Târgu-Mureș.

Statuia Principelui Bethlen Gábor a beneficiat de finanțare din partea Consiliului Local Târgu-Mureș, a fost realizată din bronz de artistul plastic Harmath István, are 320 de centimetri înălțime și va fi amplasată în Piața Bernady György, lângă Cetatea Medievală.

”Din octombrie anul curent statuia este gata, avizul Ministerului Culturii a fost obținut în septembrie, în cursul săptămânii trecute s-a obținut și acordul din Sibiu, astfel a fost eliberat ultimul aviz – acord de Direcția Culturală Județeană Mureș. Mai rămâne eliberarea autorizației de construcție pentru lucrările ce trebuiesc efectuate la nivelul soclului. Astfel, avem speranța să se poată inaugura în cursul lunii decembrie, ca semn de bună conviețuire în orașul nostru. 16 ani de domnie, atitudine politică versată și de echilibru între Poarta din Stambul și pofticioasa Curte vieneză, dar mai ales de respect și acceptare reciprocă între națiile Ardealului de odinioară. Un exemplu de urmat și astăzi. La rândul meu, pot să confirm corectitudinea administrativă, grija constatată și respectul față de acest proiect ce poate să însemne un nou început în reconcilierea româno-maghiară și începutul unei ere în care ne vom putea axa cu toții mai ales pe proiecte de dezvoltare economică, turistică, medicală și de învățământ”, a precizat, pentru cotidianul Zi de Zi, dr. Vass Levente.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE