”Abonament pentru Comunitate”, la o nouă sesiune de proiecte Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 182 Vizualizări

”Abonament pentru Comunitate”, la o nouă sesiune de proiecte

A fost odată ca niciodată un oraș frumos, la poalele munților, cu oameni muncitori și darnici, îmbogățit de multiculturalitate. În acel oraș locuiau în armonie oameni diferiți, cu idei diferite, însă cu toții își doreau bunăstarea comunității. Unii voiau să sprijine copiii inteligenți, alții voiau spații de joacă, unii voiau să salveze patrimoniul cultural, alții își doreau trupe de teatru, unii voiau piste de bicicletă, alții voiau spații de agrement. Deși ideile lor erau foarte diferite cu toții aveau un vis comun și erau uniți de dorința de a avea un oraș frumos, curat, cu cartiere primitoare și locuri publice înverzite. Unii dintre ei au decis să se implice și să pună bani deoparte pentru a-i sprijini pe cei cu inițiativă. Au înțeles că împreună pot fi mai puternici, că puțin cu puțin face mult și că doar prin implicarea lor activă se poate produce schimbare. Cam așa sună pe scurt povestea intitulată „Abonament pentru Comunitate” de la Reghin, care va marca pe 26 noiembrie, ora 19.00, la Dogma Pubs & Coffee, un nou episod, al 9-lea mai exact, în cadrul Sesiunii de Toamnă.

Trei proiecte selectate

La startul sesiunii s-au înscris cinci proiecte, dintre care cei 44 de abonați au avut de ales un număr de trei, care urmează să fie prezentate în cadrul Sesiunii de Toamnă  din „Dogma”. „Cele trei proiecte care vor participa la cea de-a 9-a ediție de finanțare Abonament pentru Comunitate, din data de 26 noiembrie, sunt ”Green Reghin”, ”ADHD – mit sau realitate?” și ”Galerie minerale, roci, fosile”. Le mulțumim și îi felicităm pe toți participanții la acest concurs de proiecte, de această dată a fost concurența cea mai aprigă din toate cele 9 ediții în care  5 proiecte care s-au bătut pe cele 3 locuri iar diferența de punctaj dintre ele a fost foarte mică. Astea fiind spuse, rugăm reghinenii să ne fie alături  pe 26 noiembrie, de la ora 19:00, la Dogma Pubs & Coffee ca să cunoască personajele din spatele celor trei proiecte și, nu în ultimul rând, să facă  parte din povestea Abonament pentru Comunitate”, a precizat Cristian Man, coordonatorul Fondului Comunitar Reghin, inițiatorul proiectului „Abonament pentru Comunitate”.

Coșuri de gunoi personalizate și personificate

Primul proiect care va fi prezentat în cadrul Sesiunii de Tomnă este „Green Reghin”, inițiat de Asociația Developing Evolution, care își propune  implementarea soluțiilor problemelor identificate de către comunitatea locală prin evenimentele de socializare și dezbatare, disciplinarea asupra poluării zonelor verzi, implementarea soluțiilor pentru a menține eco zonele verzi, mai exact coșuri de gunoi personalizate și personificate. „Proiectul oferă găsirea problemelor comunității locale prin evenimente de dezbatere și socializare. Considerăm că, prin oferirea unui mediu relaxant, unde individul poate fi relaxat, inițiativele ies la suprafață cu ușurință. Lipsa unor evenimente care implică comunitatea în care se dezbat probleme de interes local, este factorul principal pentru introducerea acestui proiect și prezentarea lui către Abonament Pentru Comunitate. În al doilea rând, proiectul „Green Reghin, având deja o prezență, focusul merge și înspre oprirea poluării zonelor verzi din Municipiul Reghin. În această privință, vom amplasa un număr de coșuri personalizate de gunoi confecționate din lemn și alte materiale din familia lemnului. Coșurile de gunoi vor fi personificate influențând astfel decizia de a-l folosi și de a transmite un mesaj care ridică semnul întrebării asupra conștientizării problemei ecologice rezultată din neglijarea zonelor verzi. Importanța amplasării acestor coșuri de gunoi este una de nivel ridicat fiindcă, anual, pășunea Pădurii Rotunzi găzduiește activități ale societății, precum: grătare, plimbări cu câini, ciclism, alegare, off-road, picnic etc. Prin amplasarea a două panouri mapate și informaționale se va scurta drumul cetățeanului în a găsi zonele dedicate picnicului și a coșurilor de gunoi personalizate și personificate”, a precizat Alexandru Lucian Mantello, coordonatorul principal al proiectului.

”ADHD – mit sau realitate?”

Al doilea proiect intitulat ”ADHD – mit sau realitate?” este inițiat de Szabados Márta care își propune să abordeze tema sindromului ADHD. „Comunitatea nu are destule informații despre ADHD, unii consideră că acesta este doar un mit, dar, din păcate, acesta există și este mult mai complicat decât credem. Este necesar să aflăm din ce constă acesta, care sunt semnele ADHD-ului, cum putem ajuta în primul rând copilul și familia. În acest context, doresc să organizez o conferință cu tema ”ADHD – mit sau realitate?”, unde să invit oameni de specialitate, cum ar fi neuropsihiatru pediatru, psiholog școlar, psiholog pediatru, psihopedagog, pentru a ne servi informații despre acest sindrom. Care sunt simptomele, cum reacționăm dacă copilul nostru are ADHD, cum putem ajuta părintele și pedagogul, la ce trebuie să fim atenți ș.a.m.d.. Oamenii de specialitate vor vorbi despre sindrom, iar psihopedagogul, în cadrul workshopurilor, ar prezenta exerciții pe care să le putem face atât în clasă cât și acasă. Acest sindrom este prezent atât în rândul copiilor cât și a adulților, dar se poate trăi cu acesta și câteodată este bine să fii altfel”, afirmă Szabados Márta, coordonatorul proiectului ”ADHD – mit sau realitate?”.

Galerii de roci, minerale și fosile în Castelul din Brîncovenești

Cel de-al treilea proiect ce urmează să fie prezentat este inițiat de Asociația ”Euro- Centrum” și are în vedere realizarea unei galerii de roci, minerale și fosile în Castelul din Brîncovenești, loc care atrage deja anual un număr mare de vizitatori. „Această galerie poate servi ca loc de desfășurare a unor activități extra-școlare pentru o aprofundare a cunoștințelor legate de geografie și, mai ales, de geologie. Vrem ca eșantioanele expuse în vitrine să fie prezentate într-o manieră modernă, fiecare specimen va fi etichetat, iar explicațiile vor fi scrise în română, maghiară și engleză, pentru a fi înțelese internațional. Materialele complementare la care ne-am gândit sunt: portrete de mineralogi și geologi de seamă care au studiat spațiul românesc și, îndeosebi, al Transilvaniei, cu scurte biografii; harta geologică a României, harta M-ților Călimani cu trasee turistice, o planșă cu descrierea geologică a M-ților Călimani, fotografii despre minerale reprezentative, cu peisaje; un pliant care să evidențieze castelul de la Brâncovenești, colecția de minerale dar și M-ții Călimani. Totodată, vrem ca sala de expoziție să aibă și rolul de for de promovare a științelor naturii, indiferent de categorie, loc ambiental unde să se întâlnească oamenii iubitori de natură, de drumeții, unde să se facă prezentări/expuneri legate de mediul natural, de proiecte ce au avut loc sau urmează să se desfășoare”, a precizat Székely Rozália, inițiatorul proiectului ”Galerie minerale, roci, fosile”.

Foto: Cristian Petraş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE