Home / Administratie / Hidrant betonat la Târnăveni. Aquaserv îi dă răspunsul primarului Sorin Megheșan

Hidrant betonat la Târnăveni. Aquaserv îi dă răspunsul primarului Sorin Megheșan

Distribuie

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, a publicat luni, 18 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, un text în care își declară nemulțumirea vis a vis de betonarea hidrantului existent pe strada din fața Secției de Pompieri din Târnăveni.
”În ședința operativă de astăzi, am fost informat de conducerea secției de pompieri din Târnăveni că hidrantul din fața sediului pompierilor a fost… betonat. Lucrarea a fost făcută de sucursala Târnăveni a Companiei Aquaserv, care și-a motivat gestul prin faptul că respectivul hidrant cauza numeroase probleme tehnice, din cauza unor defecțiuni repetate. În aceste condiții, mașinile de intervenție ale pompierilor din Târnăveni trebuie să se alimenteze cu apă de la alte surse din localitate, fiind în imposibilitatea de a accesa hidrantul din fața secției. Solicit demiterea imediată a șefului sucursalei Târnăveni a Companiei Aquaserv, care și-a mai dat odată dovada deplină a incompetenței. Fiind o gravă problemă de interes public, am sesizat autoritățile competente și sper în remedierea urgentă a problemei”, a precizat primarul municipiului Târnăveni.

În cazul în care reprezentanții sucursalei din Târnăveni a SC Compania Aquaserv doresc să își expună punctul de vedere vis a vis de acest caz, le stăm la dispoziție la dresa de e-mail redactia@zi-de-zi.ro.

UPDATE:

Marți, 19 noiembrie, Biroul de presă al SC Compania Aquaserv SA a remis următorul comunicat de presă:

”Primarul din Târnăveni comite iarăşi erori de interpretare

Primarul municipiului Târnăveni, Megheşan Sorin, recidivează şi, într-o nouă încercare disperată de a deveni protagonistul partidei, comite o eroare de interpretare mai mult sau mai puţin intenţionată, acuzând Compania AQUASERV S.A. că ar fi cauzat „o gravă problemă de interes public”.

Potrivit unei postări pe contul de Facebook al acestuia, sucursala AQUASERV Târnăveni ar fi betonat un hidrant din faţa sediului secției de pompieri din localitate.

Afirmaţiile acestuia par scoase din bancul cu radio Erevan:
Este adevărat că cetăţeanului Ivan i s-a dat o maşină? Da, este adevărat, dar nu este vorba de cetăţeanul Ivan ci de cetăţeanca Ludmila, nu este maşină ci este bicicletă, şi nu i s-a dat ci i s-a confiscat.

Aşadar să încercăm să reluăm faza cu încetinitorul, pentru a înţelege şi domnul Megheşan:
Afirmaţie Primar Megheşan Sorin:
„hidrantul din fața sediului pompierilor a fost…betonat.”
Da este adevărat, dar:
Hidrantul din faţa sediului secției de pompieri din Târnăveni a fost DEMONTAT de către Compania AQUASERV, pentru a fi ÎNLOCUIT doarece era DEFECT, iar un hidrant defect pe lângă faptul că este inutilizabil, produce şi pierderi de apă potabilă. De altfel acest hidrant a fost înlocuit de mai multe ori în ultimii ani, lucru care s-a întâmplat din nou în cursul zilei de azi.

Afirmaţie Primar Megheşan Sorin:
„mașinile de intervenție ale pompierilor din Târnăveni trebuie să se alimenteze cu apă de la alte surse din localitate, fiind în imposibilitatea de a accesa hidrantul din fața secției.”
Da este adevărat, dar:
Doar pe strada Republicii unde se află sediul pompierilor, există 8 (opt) hidranţi, printre care unul la 50 (cincizeci) de metri de secţia de pompieri, din care maşinile de intervenţie se puteau alimenta în continuare.

Prin urmare, îl sfătuim din nou pe domnul Primar Megheşan Sorin, să nu mai interpreteze fazele cum îi convine lui doar pentru a ieşi în evidenţă! În loc să alerteze inutil autorităţile judeţene, ar fi bine să se ocupe de problemele reale ale Târnăveniului, evitând denaturarea faptelor şi comportamentul conflictual, care sunt incompatibile (din nou) atât cu funcţia pe care o ocupă, cât şi cu trecutul său de „cavaler al fluierului”.

În final, îi atragem atenţia domnului Primar Megheşan Sorin, că recidivează în interpretarea denaturată a unor faze simple de joc, riscând să se aleagă cu o suspendare la următoarea etapă.Compania AQUASERV S.A.”

 

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: Primar mureșean, partidă de amor în aer liber cu o colegă, în timpul programului

Distribuie Primarul comunei mureșene Miheșu de Câmpie, Emil Casoni, a fost surprins de un grup …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.