PROPUNERE DE SUFLET: Péter Klosz, ”Cetățean de Onoare” post-mortem al municipiului Târgu-Mureș! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1177 Vizualizări

PROPUNERE DE SUFLET: Péter Klosz, ”Cetățean de Onoare” post-mortem al municipiului Târgu-Mureș!

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Péter Klosz, care s-a stins din viaţă în urmă cu o zi, din cauza unui infarct miocardic, a fost propus pentru acordarea titlului post-mortem de ”Cetăţean de Onoare” al municipiului de către Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu-Mureş, pentru meritul de a fi fost promotorul celor mai importante competiţii sportive organizate vreodată în acest oraş.
”Vestea că Péter a fost ales să alerge într-o altă lume a venit ca un trăsnet. Tocmai el, care şi-a dedicat toată cariera unei ramuri sportive, pe care a crescut-o ca pe un copil. Chiar el, care nu ştia ce e abandonul sau eşecul, în ciuda oricăror oprelişti ivite. Péter, managerul de succes care a dăruit acestui oraş, în care a crezut enorm, cele mai importante evenimente sportive mondiale şi europene de triatlon sau multisport. (…) Destinul e implacabil, dar omul poate trăi şi dincolo de ce i s-a hărăzit. Cu regretul de a nu fi făcut acest gest mai devreme, deşi am fi fost perfect îndreptăţit, propun acordarea post-mortem a titlului de ”Cetăţean de Onoare” al Municipiului Târgu-Mureş domnului preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon şi preşedinte al Clubului Sportiv Master Ski&Bike Târgu Mureş, Klosz Péter, promotorul principal al celor mai importante competiţii sportive organizate vreodată la Târgu-Mureş, un om şi un caracter mai puternic decât orice bătaie de inimă. ”Nu e important când începi, ci cât de departe poţi ajunge”, era deviza lui Klosz Péter, omul priceput, respectat, devotat, harnic, demn şi atât de modest. Ai dreptate, Péter, acum e momentul să începem să te onorăm aşa cum meriţi. Cu recunoştinţă şi preţuire, printr-un gest mic, însă elocvent, pentru un adevărat simbol al Târgu-Mureşului. Măcar aşa să simţi şi tu cât ai însemnat pentru acest minunat oraş. Drum lin spre lumină, prietene!”, a arătat, marţi, Claudiu Maior, într-un comunicat de presă.
Consilierul primarului din Târgu-Mureş a precizat că de fiecare dată s-a străduit să îl sprijine pe preşedintele Federaţiei Române de Triatlon şi că municipalitatea a fost un colaborator permanent al acţiunilor iniţiate de acesta.
”Am avut ocazia să lucrăm împreună la toate proiectele de anvergură pe care le-a construit cu un singur scop: ridicarea Târgu-Mureşului pe plan sportiv şi turistic şi recunoaşterea sa pe întregul mapamond. De fiecare dată, m-am străduit să îl sprijin în pofida anumitor greutăţi, Municipalitatea fiind un colaborator permanent al acţiunilor menite să crească nivelul oraşului pe care Péter l-a iubit şi l-a promovat atât de mult”, a precizat Maior.
Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Péter Klosz, a încetat din viaţă, la Târgu-Mureş, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 49 de ani, din cauza unui infarct miocardic. Péter Klosz va fi înmormântat, miercuri, la Cimitirul Reformat din Târgu-Mureş.

(www.agerpres.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE