Mureș: Pregătiri pentru turul 2 al alegerilor Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 261 Vizualizări

Mureș: Pregătiri pentru turul 2 al alegerilor

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a convocat miercuri, 20 noiembrie, ședința Comisiei Tehnice pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României, în care a stabilit ultimele măsuri care trebuie luate pentru buna desfășurare a scrutinului de duminică.

Potrivit Biroului de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș, ”pregătirile se desfășoară conform calendarului, astfel ca duminica toate secțiile de vot să se deschidă la ora 6 și să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții.”

Conform aceleiași surse, la nivelul județului Mureș au fost organizate 568 de secții de vot, unde sunt așteptați 477.051 de alegători înscriși pe listele permanente (date AEP), cărora li se alătură cei înscriși pe listele suplimentare.

Vor fi distribuite 524.923 de buletine de vot și 478.385 de timbre autocolante.

”Distribuirea materialelor electorale se va face sâmbătă dimineața, pe 12 trasee, și se vor preda primarilor pe bază de proces verbal. Până la preluarea materialelor de către președinții secțiilor de vot, se va asigura paza materialelor în incinta primăriilor, iar în ziua alegerilor paza va fi asigurată de efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş și de la Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”, se menționează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE