Handbal doar pentru băieți Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 96 Vizualizări

Handbal doar pentru băieți


La sfârșitul acestei săptămâni partide din campionatele de handbal la toate nivelurile au loc doar la masculin, echipele feminine fiind în pauză deoarece echipele reprezentative ale României sunt agrenate în diverse acțiuni. Pe lângă derby-ul local sighișorean de vineri, totodată al codașelor seriei C din Divizia A, între CSM și CNE, mai multe echipe mureșene vor disputa sâmbătă și duminică jocuri în campionatele juniorilor.

Întrecerile juniorilor le deschid partidele de la categoria juniorilor III. În seria E, în etapa a VIII-a, CSȘ Sighișoara va întâlni sâmbătă, de la ora 10.30, în sala Zaharia Boiu din municipiul mureșean, formația Skejke Odorheiu Secuiesc. Tot sâmbătă, de la ora 12.30, în aceeași serie, LPS Târgu Mureș întâlnește pe teren propriu formația CSȘ Sibiu. După 7 etape târgumureșenii se află pe locul secund, la egalitate de puncte cu liderul CSȘ Transilvania Brașov, dar sighișorenii ocupă abia locul 4, la 6 puncte în urma adversarei de sâmbătă.

Sighișorenii și LPS în prim plan

O luptă aprigă pentru locurile fruntașe se dă în seria B de la juniori I, cu aceleași două formații mureșene printre protagoniste. Aici, în etapa a XI-a, sighișorenii, aflați pe locul 3, la 1 punct de CSȘ Odorheiu Secuiesc, întâlnesc sâmbătă, de la ora 12.30, în sala Zaharia Boiu, formația CSȘ Sibiu și îi pot depăși pe harghiteni, care întâlnesc în această etapă liderul neînvins, CSȘ Dinamo Brașov. În această grupă B, LPS Târgu Mureș se află pe locul 4, la 6 puncte în urma sighișorenilor. Ei vor juca în deplasare, la Sporting Ghimbav, tot sâmbătă, de la ora 13.00.

Situația este total diferită la juniori II. Aici LPS Târgu Mureș este liderul autoritar în seria E, cu 10 victorii din tot atâtea partide, în timp ce sighișorenii ocupă penultimul loc, cu doar 2 victorii. Cele două se vor întâlni în această etapă, a XII-a în seria lor, duminică, de la ora 12.00, în sala târgumureșenilor.

Aici LPS este deja calificată pentru turneul semifinal, cu două partide rămase din prima fază.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE