EXCLUSIV! Descoperire uimitoare în Sala Oglinzilor! Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 654 Vizualizări

EXCLUSIV! Descoperire uimitoare în Sala Oglinzilor!

Restauratorii Sălii Oglinzilor din incinta Palatului Culturii din Târgu-Mureș au făcut o descoperire uimitoare. Picturile murale de care s-au bucurat vizitatorii în ultimele decenii, nu sunt cele originale. Sala este celebră pentru vitraliile realizate în 1913 de artiștii atelierului Róth Miksa după desenele lui Toroczkai Wigand Ede și Nagy Sándor. În schimb, decorațiunile murale de la începuturile Palatului Culturii au fost repictate.

Această surpriză a apărut atunci când s-au început lucrările de restaurare din Sala Oglinzilor, a declarat Tímea Anna Fülöp, șef serviciu la Muzeul Județean Mureș, Palatul Culturii Târgu-Mureș. Ea a estimat că picturile originale ar fi fost acoperite în anii ’40 – ’50.

„Încă nu știm motivul, dar pictura de pe tavan și de pe stâlpi era diferită față de cum este acum”, a explicat Tímea Anna Fülöp.

Reîntoarcerea la picturile inițiale

Deocamdată, pictura originală apare doar în mici fragmente din tavan, unde pictura originală este încă înconjurată de cea ulterioară. Dar, precizează Tímea Anna Fülöp, lucrările continuă. Sala, a continuat aceasta, este totuși deschisă vizitatorilor.

Astfel, explică Tímea Anna Fülöp, cine vizitează Sala Oglinzilor în această perioadă, poate urmări pe viu stadiul restaurării și descoperirii picturilor originale.

„O parte din sală este delimitată, dar vitraliile pentru care este renumită sala, se pot vedea încă”, a mai spus Tímea Anna Fülöp.

Restul picturilor murale din Palatul Culturii sunt cele originale, de aceea descoperirea din Sala Oglinzilor este atât de interesantă.

Sala Oglinzilor, ca parte integrantă a Palatului Culturii, este un simbol al orașului Târgu-Mureș, un loc de întâlnire, de artă, de cultură, de istorie. Este un loc al comunității în toată diversitatea ei, dar este și una din principalele atracții turistice ale Târgu-Mureșului.

Sonia ANDRAȘ

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE