Home / Stiri regionale / Un nou accident grav pe Drumul Morții Sighișoara – Brașov!

Un nou accident grav pe Drumul Morții Sighișoara – Brașov!

Distribuie

Un nou accident grav de circulație s-a produs în această seară, pe DN 13, drumul care face legătura între municipiile Sighișoara și Brașov.

„Un conducător auto, care conducea un autovehicul pe DN13, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care circula din sens opus. În urma impactului au rezultat două victime, care primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând a fi transportate la spital. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Potrivit paginii web newsbv.ro, cele două victime au fost transportate la spital.

(Redacția / Foto: newsbv.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   
Loading RSS Feed

De asemenea, verificati

Tânără de 20 de ani răpită din fața casei

Distribuie Poliţiştii o caută pe o fată de 20 de ani care ar fi fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.