Home / Cultură / Spectacol de colinde

Spectacol de colinde

Distribuie

Am crescut, dar sufletul nostru tânjește spre o lume uitată de egocentrismul cuceritor și își caută oaza de liniște, locul în care cineva, sau ceva să-l reanimeze. Și unde fugim când ne e dor de copilul din noi? Acasă! Mai exact unde? În copilărie!

Îți mai aduci aminte primul mers la colindat? Prima față luminoasă care te-a primit nu doar în casa sa ci și în suflet? Atunci ai avut parte de prima ta ceată, de primii tăi prieteni, de primele bucurii care dăinuie într-un colțișor din tine.

Noi ne-am amintit de acele vremuri și ne-am format din nou o ceată care să îmbucure omul, căci veșnicia bucuriei poate fi ascunsă într-o clipă. Avem nevoie doar de o clipă trăită în adevăr ca să fim cu adevărat fericiți! Ceata e un amalgam perfect pentru un suflet mereu tânăr, pentru că în mijlocul ei găsești: viată, libertate, emoție, o casă și mai ales iubire.

Noi, Asociația Tineri pentru Tineri Mureș alături de Liga Studenților din Cluj, venim să împărtășim pentru o clipă din felul în care trăim colindul pe 4 decembrie, la ora 19:00, la sala de spectacole a Ansamblului Mureșul.

Cunoscând că bucuria omului e omul, invităm pe fiecare mureșean alături pentru ca să ne bucurăm împreună!

(Comunicat de presă)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Clubul Rotary Mureș la Școala Gimnazială „Friederich Schiller”

Distribuie Rotary Club Târgu Mureș  a organizat joi, 21 martie, începând cu ora 12:00, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.