Home / Agricultura / Bilanț pozitiv pentru agricultura mureșeană

Bilanț pozitiv pentru agricultura mureșeană

Distribuie

Conducerea Instituției Prefectului – Județul Mureș a organizat o ședință a Colegiului Prefectural joi, 28 noiembrie, în cadrul căruia s-a analizat activitatea a trei instituții din domeniul agriculturii, respectiv Direcția pentru Agricultură Județeană Mureș, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialelor Săditor Mureș și Oficiul Județean de Zootehnie Mureș.

”Am considerat că aceste instituții să prezinte informări având în vedere faptul că agricultura este ramura de bază a economiei naționale iar județul Mureș este un județ cu potențial agricol deosebit atât în domeniul vegetal cât și în cel zootehnic. Numai dacă ne-am referi la statisticile din acest an, ne putem da seama din statistici că producțiile sunt foarte bune”, a precizat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Rezultate foarte bune

Ioan Rus, director executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Mureș, a subliniat faptul că ”în urma acțiunilor de promovare a celor mai moderne tehnologii de cultivare a principalelor culturi, a monitorizării bunelor practici agricole, a investițiilor în agricultură, acordarea în timp util a subvențiilor pentru agricultură și înființarea fermelor agricole comerciale, în anul 2019, se poate constata o creștere a producțiilor medii și totale la majoritatea culturilor.”

”De asemenea, în sectorul zootehnic, în anul 2019, se poate constata o creștere față de anul 2018 a efectivelor de bovine, porcine, ovine, pasări și familii de albine. Având în vedere interesul manifestat al crescătorilor de animale și acordarea subvențiilor în timp util pentru agricultură din partea statului, se poate constata o stabilitate a producției totală de lapte de vacă, o creștere la bivoliță, oaie și capră față de anul 2018 și o menținere la mierea de albine”, a afirmat Ioan Rus.

În continuare, a luat cuvântul Eugen Ungur, inspector șef al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Mureș, care a precizat faptul că ”s-au înregistrat și eliberat 502 de autorizații de funcționare a operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și a materialului săditor, 14 dintre acestea fiind eliberate în anul 2019”.

Oficiul Județean de Zootehnie Mureș organizează și efectuează inspecția de stat în zootehnie, coordonează și îndrumă tehnic exploatarea, ameliorarea și reproducția animalelor, verifică și atestă îndeplinirea condițiilor pentru acordarea subvențiilor în zootehnie, asigură consultarea tehnică crescătorilor de animale în vederea îmbunătățirii managementului fermelor și sprijină, supraveghează și coordonează asociațiile crescătorilor de animale în organizarea expozițiilor de animale, iar în acest sens, Alin Helgiu, coordonator al Oficiului Județean de Zootehnie Mureș, a prezentat situația și controalele care au fost efectuate în ultimul an la diferite ferme și exploatații.

”În baza acordului încheiat între Agenția Națională pentru Zootehnie București, Agența pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au fost efectuate trei controale pentru implementarea Pachetului 8 – Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon. În acest sens, au fost supuse controlului speciile de ovine din rasa Țigaia Ruginie, cabaline rasa Lipitan și suine rasa Mangalița. În această perioadă au fost efectuate 105 de controale la exploatațiile de taurine de lapte și 26 de controale pentru exploatațiile taurine de carne. De asemenea, s-au efectuat și 88 de controale la exploatații de ovine”, a precizat Alin Helgiu.

Conform aceleiași surse, la nivelul județului Mureș până la ora actuală au fost acreditate 42 stupine de multiplicare, asupra cărora au fost efectuate controale de primăvară și toamnă în vederea respectării criteriilor de autorizare.

Prefectul Mircea Dușa a încheiat precizând că analizele aflate pe ordinea de zi a ședințelor Colegiului Prefectural Mureș au utilitatea lor pentru ca instituțiile să aibă posibilitatea de a prezenta detalii despre activitatea lor și a subliniat faptul că ”am numai cuvinte de laudă la adresa fermierilor, dar și la adresa instituțiilor care sprijină fermierii”.

Andreea GONDOR

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Servicii de cantină socială achiziționate de Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

Distribuie Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, în calitate de autoritate contractantă, anunță operatorii economici …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.