Home / Sport / Aproape minune! Calificare într-o repriză

Aproape minune! Calificare într-o repriză

Distribuie

Echipa de handbal feminin a României a obținut în extremis califcarea în grupele principale ale Campionatului Mondial din Japonia. „Tricolorele” au învins în jocul decisiv pentru calificare Ungaria cu 28-27, având la acest scor, stabilit în ultimele secunde, pentru prima dată avantaj pe tabelă. România a reușit aproape miraculos această victorie, după o primă repriză dezamăgitoare. Au început practic meciul de la 0-5, s-a ajuns la 1-7, s-au apropiat la 6-9, dar au intrat la pauză cu handicap de 6 goluri (10-16). Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a fost ținută om la om pe durata întregii partide, reușind rareori să arunce la poartă în urma unor acțiuni de atac, cu un singur gol reușit din acțiune. Ea a înscris de 10 ori, dar 9 au fost reușite din aruncările de la 7 metri, toate executate de ea, ultima cea care a adus victoria și calificarea.

După desfășurarea primei reprize și primele minute de la reluare, când maghiarele și-au păstrat până la 18-12 avantajul, victoria era greu de anticipat. Din fericire pentru românce, în acest meci jocul pe extreme a dat roade și „tricolerele” au reușit să intre la egalitate în ultimul minut, dar cu echipa maghiară în atac. Acesta a fost blocat și în ultimele secunde s-a obținut aruncarea de la 7 metri care a calificat România.

În grupa principală vor mai întâlni Rusia (duminică, ora 8.00), apoi cu Suedia, marți, ora 13.30 și Japonia, miercuri, ora 11.00. Obiectivul care mai poate fi atins este în acest moment mai degrabă un loc în primele 8, pentru calificarea la Jocurile Olimpice. În grupa principală II, România pornește cu 0 puncte și golaveraj negativ, în timp ce câștigătoarele grupelor au deja 4 puncte, iar în semifinale se califică primele două.

 

De asemenea, verificati

CSM Târgu Mureş continuă promovarea sportului în școli

Distribuie CSM Târgu Mureș continuă să încurajeze practicarea sportului în rândul tinerilor, aducând bucuria baschetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.