FOTO: Laboratoare Azomureș și Bosch inaugurate la UMFST Târgu-Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 824 Vizualizări

FOTO: Laboratoare Azomureș și Bosch inaugurate la UMFST Târgu-Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș organizează, în perioada 9-14 decembrie, Zilele Universității, eveniment de tradiție care cuprinde un program amplu de manifestări științifice, educaționale, sociale, culturale și artistice.
În prima zi a evenimentului, luni, 10 decembrie, au fost inaugurate două laboratoare cu sprijinul Azomureș și Bosch, companii care beneficiază de forță de muncă pregătită în cadrul UMFST ”George Emil Palade”.
Laboratorul Azomureș este un laborator multidisciplinar care oferă posibilitatea desfășurării unor activități didactice în domenii precum ingineria electrică, mecanică, termodinamică etc.
În ceea ce privește laboratorul Bosch, acesta are ca obiectiv principal urmărirea din punct de vedere static a proceselor de producție prin monitorizarea îndeplinirii indicatorilor de calitate și cantitate a produselor fabricate, dar și activități și procese specifice din domeniul producției de senzori.

Laboratoare de top

Laboratoarele reprezintă un pas concret în demersul universității de a crește prezența studenților în aceste companii tocmai pentru că îmbunătățesc pregătirea lor și îi ajută să fie mai pregătiți și competenți pe piața muncii.
Evenimentul de inaugurare a laboratorelor a debutat cu discursul rectorului UMFST ”George Emil Palade”, prof. dr. Leonard Azamfirei.
”Ne preocupă într-un mod deosebit relația cu piața muncii și cu cei care sunt principalii beneficiari ai învățământului nostru, vrem să avem convingerea că studenții noștri care termină Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației sunt și vor fi studenți pregătiți care vor face față cerințelor pieței muncii”, a afirmat prof. dr. Leonard Azamfirei.
Rectorul UMFST ”George Emil Palade” a mai precizat și faptul că amenajarea celor două laboratoare reprezintă un pas important care aduce învățământul tehnic la standardele europene.
La eveniment a luat cuvântul și Dink Arnold, Tehnical Plant Manager, Bosch Blaj Plant, care s-a declarat mulțumit de această colaborare între compania Bosch și UMFST ”George Emil Palade”.

Mesaj încurajator pentru studenți

Din partea companiei Azomureș a luat cuvântul Mihai Aniței, director general, care a subliniat faptul că în viitorul apropiat laboratorul va mai fi personalizat cu diferite echipamente.
”După o muncă de 7 ani am reușit în sfârșit să intrăm în mediul academic, considerăm că Azomureș are nevoie de specialiști, de aceea țintim în specializări precum automatizări, electrică, mecanică și termică. De asemenea, am început deja să ne gândim și la realizarea unor echipamente la scară redusă din instalația Azomureș prin tehnologia 3D. Toate eforturile noastre, ale universității și ale companiilor vor conta numai dacă studenții vor alege să se implice cât mai mult în aceste activități”, a subliniat directorul general Azomureș.
Mihai Aniței a mai afirmat că atât Azomureș cât și Bosch sunt companii care deși au nevoie de forță de muncă nouă mențin standardele de angajare ridicate. Din acest motiv, prin realizarea laboratoarelor reprezentanții celor două companii au încredere că vor avea viitori absolvenți care să gândească în perspectivă, să își facă meseria cu pasiune și să își dorească să rămână în România, sau chiar în municipiul Târgu-Mureș.

Evoluția orelor de practică

Decanul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informațiilor din cadrul UMFST ”George Emil Palade”, conf. univ. dr. ing. Mircea Dulău, a prezentat pe scurt evoluția facultății, pornind de la inaugurarea laboratoarelor care reprezintă o premieră.
”În umră cu mai mulți ani, practica se limita la vizite la firme sau companii și se numeau pe atunci ”vizite de practică”. Ulterior, am invitat firmele și companiile să prezinte studenților situații și oferte, iar în urmă cu 4-5 ani am institutit în programul studenților ceea ce numim acum ”Company Hours”, în cadrul căruia în fiecare zi de joi în orarul studeților, mai puțin cei din anul I, se regăsește un interval de timp în care reprezentanții firmelor pot veni să țină discuții față în față cu tinerii. Acest program este un succes, începând de luna trecută și până în sesiune toate zilele de joi sunt ocupate, uneori vin și două firme în aceeași zi. Un pas ulterior a fost organizarea Târgului de job-uri iar astăzi, în premieră, inaugurăm două laboratoare și cel de-al treilea este deja în pregătire. Pasul următor constă în introducerea în programul de învățământ al studenților o serie de cursuri care vor fi susținute de către reprezentați ai firmelor”, a precizat conf. univ. dr. ing. Mircea Dulău.

”Bosch Academy”, la UMFST

Începând din semestrul al doilea al acestui an universitar, studenții de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației vor avea posibilitatea să se înscrie la cursurile opționale ”Bosch Academy”. Cursurile vor fi susținute de experți ai companiei, iar la finalizarea lor, după susținerea examenului, studenții vor putea dobândi un certificat de calificare Bosch.
De asemenea, decanul Facultății de Inginerie și tehnologia Informației a mai afirmat că un pas important în evoluția academică îl constitue organizarea unor programe de studii noi adaptate la cerințele pieței, ”pentru că scopul principal al UMFST este de a scoate studenți competenți pe piață care să facă față adevăratei competiții”.
În cadrul evenimentului de inaugurare, rectorul UMFST ”George Emil Palade” a ținut să-și arate recunoștința față de reprezentanții celor două companii care au susținut acest proiect, cărora le-a oferit câte o diplomă de mulțumire.

Andreea GONDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE