Pentru Luduș, record de prezențe în Topul firmelor mureșene Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 556 Vizualizări

Pentru Luduș, record de prezențe în Topul firmelor mureșene

La începutul lunii noiembrie, Camera de Comerț și Industrie Mureș (CCI) a organizat a 26-a ediție a Topului Firmelor din județul Mureș. A fost stabilit „un clasament reprezentativ, întocmit la nivelul tuturor operatorilor economici activi, fiind bazat pe o metodologie complexă și unitară la nivel național, implementată de întreaga rețea de Camere de Comerț din România”, potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a județului Mureș, Vasile Pop.

În acest an, clasamentele finale au fost stabilite după studiul bilanțurilor contabile depuse de 17.704 de societăți comerciale. Dintre acestea, 2826 s-au situat pe primele 10 locuri, fiind clasificate pe domenii de activitate și pe clase de mărime. Și, ca să completăm datele statistice ale Topului din acest an, 1.075 sunt menționate în catalogul tipărit în condiții grafice deosebite, „Topul Firmelor din județul Mureș”, pe prima treaptă a podiumului fiind 772 de firme. Președintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Mureș, Vasile Pop, a precizat că „ne mândrim cu faptul că 342 companii mureșene sunt prezente pe primele 10 locuri ale Topului național, dintre care 46 sunt ocupante ale locului I, ceea ce situează județul Mureș pe un onorant loc 7 pe țară”.

24 premii la Luduș

Rezultatele economice foarte bune obținute de societățile comerciale din orașul Luduș sunt apreciate în acest prestigios Top al Firmelor din județ cu 24 clasări pe podium. De 13 ori pe primul loc, cu șase „medalii de argint” și cu cinci locuri III reprezintă un adevărat record local.

În ordinea dată de clasificarea din Top, prima firmă ludușeană clasată pe locul I este Gelateria Da Michele SRL, la capitolul „Fabricarea înghețatei”. În continuare, pe primul loc sunt consemnate societățile Menelv Borse SRL (fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament), Rolcart SRL (fabricarea altor articole de hârtie și carton n.c.a.), Vitafoam Rom SRL (fabricarea materialelor plastice în forme primare), Tredia SRL (trefilarea firelor la rece), Onix Multiteth SRL (turnarea metalelor neferoase ușoare), Comaro SRL (turnarea altor metale neferoase), Bigmat SRL (activități de testări și analize tehnice), Ro Dacia SRL (comerț cu ridicata nespecializat cu produse alimentare, băuturi și tutun), Ametist Com SRL (comerț cu ridicata al ceasurilor și al bijuteriilor), Marvi Com SRL (comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcție și sanitare), Poli Izo Constructt SRL (comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, din sticlă și a celor de vopsit), Xenia Info SRL (hoteluri și alte posibilități de cazare similare).

Pe locul II s-au clasat societățile: Dactylis Prod SRL (fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie), Ferma Agricolă Chețani SRL (cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor), Stekas Conserv SRL (lucrări de construcții a altor proiecte inginerești), Happy Serv SRL (activități de servicii anexe pentru transporturi terestre), Administrativ Serv Luduș SRL (alte activități de curățenie) și Rometal Dianis SRL (comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcții și sanitare).

Pe treapta a 3-a a podiumului s-au clasat firmele: Bujoobo Prod Com SRL (fabricarea produselor din carne), Panem SRL (fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie), Boro Trans SRL (întreținerea și repararea autovehiculelor), Stomater Serv Com SRL (comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate), Shadow SRL (comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate).

Rezultatele din acest an sunt frumoase și reflectă o dezvoltare economică superioară anilor precedenți. Agenții economici speră ca în Topul Firmelor întocmit în anul 2020 să se regăsească un număr mai mare de societăți comerciale.

Ioan A. BORGOVAN

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE